Ole Gunnar Solskjaer a ales noul căpitan al lui Manchester United: „Este un lider!”. Cine îi ia locul lui Ashley Young

Antrenorul „diavolilor roșii” a anunțat că Harry Maguire (26 de ani) va purta banderola de căpitan a lui Manchester United, după ce actualul lider din vestiarul echipei, Ashely Young, esta ca și plecat la Inter Milano.

Harry Maguire, căpitan la numai cinci luni după ce a ajuns pe Old Trafford

Ole Gunnar Solskjaer, tehnicianul lui Manchester United, a anunțat că Harry Maguire va fi noul căpitan de la formația engleză, deoarece acesta este un lider. Ceea ce înseamnă că plecarea lui Ashley Young, la Inter Milano, este iminentă.

Tot ce are legătură cu el îmi arată că este un lider. El va purta banderola de acum încolo„, a anunţat Solskjaer, în presa britanică.

De-alungul timpului, banderola a mai fost purtată de Marcus Rashford, David de Gea şi Jesse Lingard, în absența lui Ashley Young. Maguire a fost și el căpitan, pentru prima oară, în partida disputată contra celor de la Partizan Belgrad, din Europa League.

70 de milioane de euro este cota lui Harry Maguire, conform transfermarkt.com

Fundașul, în vârstă de 26 de ani, a fost transferat de Manchester United, în vara lui 2019, de la Leicester, pentru suma de 87 de milioane de euro, în prezent acesta fiind cel mai scump fundaș din lume. În sezonul actual, Maguire a bifat 28 de partide în tricoul „diavolilor”, acesta oferind o pasă decisivă. De-alungul carierei, fotbalistul a mai evoluat pentru Barnsley, Sheffield United, Hull City respectiv Wigan Athletic.

 

Publicat: 17 01. 2020, 17:30
Actualizat: 17 01. 2020, 18:02