OFICIAL | Premier League se suspendă! Cât timp va fi sistat campionatul din Anglia

După o ședință de urgență avută, în această dimineață, conducătorii Premier League au hotărât să sisteze toate partidele din campionatul Angliei până pe 3 aprilie, din cauza pandemiei de coronavirus.

Astfel, Premier League se alături altor trei mari campionat care au luat aceeași decizie, Serie A, La Liga și Ligue 1.

Primul jucător de la Chelsea depistat cu COVID-19

Callum Hudson-Odoi (19 ani) a fost pus sub carantină, după ce joi seară a fost depistat pozitiv cu coronavirus. Tânărul jucător nu se simțea bine încă de luni, acestuia interzicându-se să participe la antrenamente alături de echipă, ca măsură de precauție.

Astfel, partida de sâmbătă pe care Chelsea ar fi trebuit să o dispute, în deplasare, la Aston Villa, va fi anulată. Este de așteptat ca întreg campionatul din Anglia să fie sistat.

„Este de așteptat ca cei care nu au avut contact cu Callum să se întoarcă la treabă în următoarele zile. Anumite părți ale bazei de pregătire vor fi închise, însă stadionul Stamford Bridge și alte facilități ale complexului de antrenament vor funcționa normal.

Callum a prezentat simptomele unei răceli ușoare luni dimineață și a lipsit de la antrenament, ca măsură de precauție. Aseară a venit rezultatul care a relevat faptul că are coronavirus, astfel Callum a fost pus sub auto-izolare. În ciuda faptului că suferă de coronavirus, Callum se simte bine și abia așteaptă să se întoarcă pe teren, cât de curând este posibil”, au anunțat reprezentanții clubului Chelsea, conform metro.co.uk.

Mikel Arteta are coronavirus

Antrenorul lui Arsenal a fost depistat pozitiv cu coronavirus, iar acesta împreună cu întreaga echipă și staff-ul tehnic vor intra în izolare.

„Sunt foarte trist! Am făcut testul după ce m-am simțit prost. Mă voi întoarce la muncă imediat ce mi se va permite”, a fost reacția lui Arteta.

„Sănătatea oamenilor este prioritatea noastră și pe asta punem accentul. Gândurile noastre sunt acum spre Mikel, care e dezamăgit, dar are un moral bun. Jucătorii așteaptă cu nerăbdare să revină la antrenamente”, a spus și oficialul lui Arsenal, Vinai Venkatesham.

Publicat: 13 03. 2020, 13:52