OFICIAL | Arsenal și-a pierdut căpitanul. Despărțire cu scandal de echipa lui Unai Emery

Clubul Arsenal a anunțat, marți, că Laurent Koscielny (33 de ani), căpitanul echipei din ultimele trei sezoane, s-a despărțit de formația londoneză și a semnat un contract cu echipa franceză FC Girondins Bordeaux.

Deși mai avea un an de contract cu Arsenal, Koscielny a refuzat să mai meargă cu londonezii în cantonamentul din Statele Unite ale Americii, iar clubul a emis un comunicat, la mijlocul lunii iulie, în care a anunțat că vor fi luate măsuri disciplinare împotriva fundașui central.

„Suntem foarte dezamăgiți de hotărârea lui Laurent, care nu corespunde cerințelor noastre. Sperăm să rezolvăm această situație și nu vom face alte comentarii la momentul actual”, a transmis Arsenal, la momentul respectiv.

În cele din urmă, dorința lui Koscienly de a se întoarce în țara natală s-a îndeplinit și a semnat cu Bordeaux. Potrivit BBC, suma de transfer este de 5 milioane de euro.

Laurent Koscielny a evoluat din 2010 la Arsenal, când a fost cumpărat de la FC Lorient, pentru 12,5 milioane de euro. Fundașul central a acumulat 353 de partide, reușind să marcheze de 27 de ori. Francezul are în palmares șase trofee alături de „tunari”: trei Cupe și trei Supercupe ale Angliei.

În sezonul trecut, Koscielny a evoluat în 31 de partide și a ratat prima parte a stagiunii din cauza unei rupturi a tendonului lui Ahile. Site-ul de specialitate transfermarkt.com îl evaluează pe fotbalist la opt milioane de euro.

În această vară, Arsenal i-a transferat definitiv pe Nicolae Pepe, William Saliba și Gabriel Martinelli și l-a împrumutat pe Dani Ceballos, de la Real Madrid.

 

Publicat: 06 08. 2019, 18:10
Actualizat: 06 08. 2019, 18:11