O vedetă a lui Chelsea a vrut să se lase de fotbal din cauza unui impresar: „Eram complet devastat!”. Cum a fost convins să continue

Jorginho (27 de ani), mijlocașul lui Chelsea, a vorbit într-un interviu despre începutul carierei sale și dificultățile întâlnite. Internaționalul italian a declarat că a vrut să renunțe la fotbal din cauza unui impresar.

Născut în Brazilia, la Imbituba, Jorginho a plecat de la vârstă de 15 ani în Italia, crescând la echipele de juniori ale lui Hellas Verona. Acolo, un coleg din echipă l-a ajutat să realizeze că venitul său săptămânal era de doar 20 de euro.

„Pentru că Verona nu era în Serie A la acel moment, nu aveau o echipă de juniori și jucam la o echipă numită Berretti, în Serie C. Am făcut asta timp de doi ani. Acolo am cunoscut un portar brazilian, Rafael. Ne-am împrietenit, m-a întrebat cum o duc, de cât timp sunt acolo și i-am spus că obțin 20 de euro săptămânal. Mi-a spus ‘Stai puțin, ceva e în neregulă aici’. S-a interesat puțin și ne-am dat seama că impresarul meu lua o mare parte din salariu, iar eu nu știam nimic”, a povestit Jorginho, potrivit DailyStar.

Fostul fotbalist de la Napoli a declarat că era pe punctul de a se lăsa de fotbal, însă a fost convins de mama sa să continue, în ciuda dificultăților întâmpinate: „La acel moment, am vrut să renunț. Eram complet devastat. Am sunat-o acasă pe mama, eram în lacrimi, voiam să vin acasă și să nu mai joc fotbal vreodată. Mi-a spus ‘Nici să nu te gândești! Ești atât de aproape, ești acolo de câțiva ani, nu te las să te întorci acasă. Trebuie să fii puternic și să rămâi acolo’. Așa că am rămas. Am continuat să mă antrenez cu prima echipă”, a mai declarat fotbalistul.

Jorginho a fost transferat de Chelsea în 2018, de la Napoli, pentru 57 de milioane de euro. În sezonul recent încheiat, internaționalul italian a fost folosit în 54 de partide, reușind două goluri. Alături de londonezi, și-a trecut în palmares Europa League.

 

Publicat: 16 06. 2019, 14:03
Actualizat: 16 06. 2019, 14:04