„Nu înțeleg! E o eroare de management”. Mircea Rednic a fost dat afară de Standard, iar belgienii consideră decizia drept una halucinantă
Mircea Rednic a fost dat afară după numai cinci meciuri la Standard Liege, iar demiterea sa intempestivă a făcut valuri în presa belgiană.
Jurnalistul Alexandre Braeckman de la RTL crede că decizia îndepărtării antrenorului în acest moment este una halucinantă, la fel cum i-a părut o eroare de management și instalare tehnicianului român în vară.
Mircea Rednic a fost pus pe liber de Standard Liege după doar cinci meciuri, iar belgienii au reacționat instant. „Eroare de management”.
„Puriul” a fost demis după doar cinci partide pe banca lui Standard Liege, îndepărtarea sa brutală fiind subiect de interes pentru presa flamandă.
Alexandre Braeckman de la postul RTL crede că decizia demiterii românului este de-a dreptul hilară, într-un moment în care clubul se află deja într-o instabilitate masivă.
Jurnalistul este de părere că oficialii lui Standard Liege continuă astfel cu seria de erori majore de management, după cum crede că și instalare tehnicianului român în vară a fost o decizie complet greșită.
„Îmi pare rău, dar nu înțeleg. Nu că l-aș fi văzut pe Rednic rezistând foarte mult timp, dar este o eroare de management, într-un moment de instabilitate totală, pentru o greșeală inițială de casting. Îmi pare rău, dar într-un club de o asemenea anvergură, aceasta este o greșeală gravă”, a scris jurnalistul belgia pe X.
Mircea Rednic a fost demis miercuri de la Standard Liege, după doar cinci meciuri petrecute pe banca echipei belgiene. Decizia capitală luată de șefilor grupării belgiene a venit la patru zile după eșecul dureros suferit de Standard, scor 0-3, pe teren propriu, cu Cercle Brugge, în etapa a 5-a din Jupiler Pro League.
Standard Liege a decis să-l numească antrenor principal în locul românului pe pe Vincent Euvrard (43 de ani), fostul tehnician al lui Dender.
Rezultatele lui Standard Liege cu antrenorul român pe bancă
- RAAL La Louviere – Standard Liege 0-2
- Standard Liege – Dender 1-1
- Standard Liege – Genk 2-1
- Royale Union SG – Standard Liege 3-0
- Standard Liege – Cercle Brugge 0-3
„Conducerea lui Standard Liege l-a anunțat în această dimineață pe Mircea Rednic că a încheiat colaborarea cu efect imediat. Managementul nostru a ajuns la un acord cu Vincent Euvrard, iar tehnicianul de 43 de ani a semnat un contract pe doi ani. Îi mulțumim lui Mircea Rednic pentru contribuția avută din iunie încoace și îi urăm lui Vincent Euvrard un călduros bine ai venit și mult succes în noua provocare”, a sunat sec mesajul lui Standard Liege.