Neaşteptat! Cu cine va semna Valentin Mihăilă, când nimeni nu credea
Pus pe lista de transferuri de Parma, Valentin Mihăilă și-ar fi găsit o nouă echipă, una total neașteptată, internaționalul român urmând a parafa în scurt timp contractul.
Nu este Lecce, așa cum toată lumea credea, ci Cremonese, formație proaspăt promovată în Serie A în această vară, informație dezvăluită de cunoscutul jurnalist italian Gianluca Di Marzio.
Nu e Lecce. Valentin Mihăilă semnează cu noua echipă
Izgonit de Parma, echipă cu care își prelungise contractul anul trecut, Valentin Mihăilă și-ar fi găsit noua destinație, una cu totul surprinzătoare.
Nu este vorba despre Lecce, așa cum toată lumea știa, ci Cremonese, promovată în Serie A în această vară. Dezvăluirea a fost făcută de reputatul ziarist peninsular Gianluca Di Marzio.
Internaționalul român se află în negocieri avansate cu Cremonese, iar în scurt timp acesta ar putea semna contractul. Mijlocașul stânga a fost informat deja că nu mai face parte din planurile noului antrenor de la Parma, drept dovadă că nici nu a prins lotul pentru cantonamentul din Austria al „cruciaților”.
Până atunci, tricolorul lui Mircea Lucescu se antrenează separat și așteaptă nerăbdător finalizarea negocierilor cu nou-promovata în Serie A.
Cremonese a ajuns pe prima scenă a fotbalului italian după ce a terminat pe locul 4 sezonul trecut în Serie B, iar apoi a câștigat barajele cu Juve Stabia și Spezia.
Cel mai probabil, internaționalul român va fi împrumutat în primă fază la Cremonese. Rămâne însă de văzut dacă Parma va introduce în contract o clauză de cumpărare obligatorie a fotbalistului la finalul sezonului.
Mihăilă a jucat pentru Parma în 106 meciuri și a reușit să marcheze 15 goluri. Nici înainte, la Universitatea Craiova, clubul care l-a format, nu a „rupt gura târgului” – 70 de meciuri și 10 goluri.
Foto: Mediafax Foto
Neadaptarea în Italia și probleme medicale i-au pus capac internaționaului român
În ciuda faptului că a jucat în Serie A și este o prezență constantă la naționala României, Valentin Mihăilă nu este o țintă pentru cluburile din Italia și nu numai. Adaptarea dificilă din Peninsulă, plus accidentările dese suferite în ultimii ani au determinat cluburile interesate de serviciile sale să se retragă unul câte unul.
„Explicațiile nu au fost suficiente: de la adaptarea sa inițială în Serie A, la durerile inghinale, până la retrogradarea Parmei. Răspunsurile nu au convins pe nimeni pe deplin, iar contactul cu echipele s-a răcit.
Până astăzi, nu există oferte concrete pentru jucătorul născut în anul 2000. Mihăilă așteaptă în continuare o nouă oportunitate de a-și relansa cariera, dar piața, cel puțin deocamdată, nu pare să fie de partea sa”, scrie parmalive.com.