Moartea Papei Francisc a creat și conflicte. Lazio a refuzat să joace cu echipa lui Dan Șucu la data propusă

Foto: Profimedia Images 22.04.2025
Vezi galeria foto - 4 poze

Moartea Papei Francisc a bulversat întreaga lume și are efecte și asupra competițiilor sportive din peninsulă.

Guvernul italian a decretat, marți, cinci zile de doliu național, potrivit unui anunț făcut de Nello Musumeci, ministrul pentru protecție civilă, transmite ANSA.

În contextul morții Papei Francisc, ultimele patru meciuri ale etapei 33 din Serie A, care erau programate pentru luni, 21 aprilie, au fost amânate pentru data de 23 aprilie, potrivit unui anunț făcut de Liga Italiană de Fotbal.

Cele patru meciuri amânate sunt: Cagliari – Fiorentina, Genoa – Lazio, Parma – Juventus și Torino – Udinese, iar ora de începere a acestora este ora 19.30 (ora României), astfel încât să nu se suprapună cu ora de disputare a partidei retur a semifinalei Cupei Italiei, dintre Inter Milano  și AC Milan (1-1, în tur), programată de la ora 22.00 (ora României).

Lazio spune „Nu” meciului de la Genoa

În urma deciziei luate de Liga Italiană de Fotbal, reacțiile au fost variate. Dacă Fiorentina, care se afla la Cagliari, a găsit înțelegere din partea clubului care o va găzdui, iar jucătorii să se poată antrena, pentru disputarea meciului amânat cu 48 de ore, Lazio și-a exprimat „decepția” față de disputarea meciului pe terenul celor de la Genoa pe 23 aprilie.

Potrivit TuttoMercatoWeb, conducerea Lazio a trimis o scrisoare către forurile oficiale în care a fost explicat și motivul pentru care refuză să joace la Genoa, la data reprogramată a meciului.

Din această scrisoare reiese dorința lui Claudio Lotito, președintele Lazio, de a participa la evenimentele dedicate Papei Francisc la Roma. Conform sursei menționate, scrisoarea celor de la Lazio a primit deja un răspuns negativ din partea Ligii Italiene de Fotbal.

Lazio și Genoa, alte două meciuri amânate

Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă, începând cu ora locală 9.00, iar meciurile programate pentru această dată vor fi, de asemenea, amânate.

„Din cauza doliului național, campionatul de fotbal va fi suspendat sâmbătă,  în timp ce duminică meciurile se vor disputa”, se arată într-un comunicat al Ligii Italiene de Fotbal. Astfel, Lazio și Genoa vor avea a doua amânare a jocurilor, în numai câteva zile.

Sâmbătă urmau să aibă loc trei patide: Como – Genoa, Lazio – Parma și Inter – Roma, însă acestea se vor disputa la o dată ce va fi anunțată ulterior.

Clasamentul la zi din Serie A este: 1. Inter (71 de puncte), 2. Napoli (71 de puncte), 3. Atalanta (64 de puncte), 4. Bologna (60 puncte), 5. Juventus (59 puncte), 6. AS Roma (57 puncte), 7. Lazio (56 puncte), 8.Fiorentina (53 puncte), 9. AC Milan (51 puncte), 10. Torino (40 de puncte).

Publicat: 22 04. 2025, 18:54
Actualizat: 23 04. 2025, 08:04