Moartea lui Astori | Momentul în care italianul a arătat ce înseamnă atașamentul pentru un fotbalist din Serie A

Lumea fotbalului italian a fost lovită de o tragedie în această dimineață. Căpitanul Fiorentinei, Davide Astori, a murit la doar 31 de ani, după ce a suferit un stop cardiac în timp ce dormea în camera sa de hotel din Udine, acolo unde Fiorentina urma să joace azi, pe Dacia Arena, împotriva celor de la Udinese.

Primul gol în Serie A, chiar împotriva Fiorentinei

Fostul căpitan viola a debutat în Serie A la Cagliari, iar primul său gol marcat în prima ligă italiană a fost chiar împotriva Fiorentinei, într-un meci încheiat cu scorul de 2-2, pe 31 ianuarie 2009. Atunci, Astori marca golul de 2-1 pentru Cagliari chiar înainte de pauză, după un corner executat de italianul Andrea Cossu și o reluare cu capul a regretatului fundaș.

Roșu la primul meci pentru Squadra Azzurra

Astori a debutat la prima reprezentativă a Italiei sub comanda lui Cesare Prandelli, la vârsta de 24 de ani, într-un amical disputat împotriva reprezentativei Ucrainei, în 2011, încheiat cu victoria Squadrei Azzurra, scor 2-0. Acesta nu a început meciul ca titular, dar a intrat în minutul 17, înlocuindu-l pe Giorgio Chiellini care nu a mai putut continua partida. Două minute mai târziu, Astori a luat primul galben, pentru ca în minutul 75 să își lase echipa în inferioritate numerică. Fundașul central adunase 14 partide în tricoul naționalei Italiei.

A refuzat oferta rușilor în 2012

Pe vremea când Astori evolua pentru Cagliari și era cotat la suma de 10 milioane de euro, clubul primise o ofertă de 12 milioane de euro de la Spartak Moscova în schimbul fundașului italian, dar acesta a refuzat oferta pentru a rămâne în Italia: „Vreau să le mulțumesc celor de la Spartak Moscova că m-au luat în considerare, dar o să rămân în Italia, la Cagliari”, spunea fundașul în 2012, conform site-ului oficial al celor de la Cagliari.

În urma sa au rămas o fiică de doar doi ani, o soție îndoliată și multe întrebări fără răspuns despre cum un fotbalist cu toate avizele medicale pe carnetul de joc… a  murit în somn, înaintea unui meci din Serie A.

Articol scris de Daniel Anghel

 

Publicat: 04 03. 2018, 14:35
Actualizat: 04 03. 2018, 14:39