Mihai Stoica spune ce se va întâmpla cu transferul lui Rareș Ilie la Nice: „Va fi o mare realizare dacă va juca în acest campionat”

Mihai Stoica afirmă că Rareș Ilie, jucătorul care tocmai ce a ajuns în Franța, la Nice, de la Rapid, contra sume de 5 milioane de euro, ar putea să nu convingă la echipa din Hexagon, în ciuda faptului că îi este simpatic.

Tânărul fotbalist în vârstă de 19 ani a fost transferat de Nice la insistența lui Lucien Favre, iar formația franceză a plătit 5 milioane de euro pentru mutare.

Rareș Ilie, devine, astfel, unul dintre cele mai importante transferuri din Superligă în ultimii ani și cel mai scump din istoria Rapidului.

Mihai Stoica spune ce se va întâmpla cu transferul lui Rareș Ilie la Nice: „Va fi o mare realizare dacă va juca în acest campionat”

După ce fotbalistul a plecat în Franța, Mihai Stoica s-a arătat suprins de transfer și a arătat că a reușit să impresioneze în fotbalul românesc pentru că a avut adversari mai accesibili, ceea ce nu o să aibă în Ligue 1.

„(Transferul este) Surprinzător, pentru că nu are profilul jucătorilor care se caută în Franța, mai ales de o echipă ca Nice.

Pe de altă parte, știm cine este antrenorul lui Nice: Lucien Favre. Putem afla mai multe de la Adrian Ursea, care a lucrat cu Favre și care a fost și el antrenorul lui Nice, chiar cu rezultate.

Surprinzător și pentru că practic Rareș Ilie și-a făcut cifrele jucând în play-out. Eu chiar eram curios să îl văd împotriva echipelor din play-off.

Mie îmi place foarte mult, mi-a plăcut mereu, am spus înainte de a apărea cu cifre în Liga 1. Mi-a plăcut și în Liga 2. E un jucător bun şi îmi place foarte mult şi cum se prezintă.

E un băiat deștept. Faptul că are încredere în el, poate să îl ajute enorm. Doar că îi va fi greu, pentru că, în Franța, primele două ligi au atacanți cu viteză, cu forță, de regulă care provin din Africa, deci calități fizice incontestabile și chiar cred că va fi o mare realizare dacă va juca în acest campionat pentru Nice”, a spus Mihai Stoica la Orange Sport.

Publicat: 16 07. 2022, 09:23