Meciul Universitatea Craiova – FSV Mainz, condus de croatul care a prejudiciat recent naţionala U21 a României. Cine arbitrează partida Steaua Roşie – FCSB

FOTO: Profimedia, 25.11.2025
Vezi galeria foto - 5 poze

Universitatea Craiova întâlneşte FSV Mainz, în etapa a patra din grupa Conference League, joi, de la ora 19.45, pe arena „Ion Oblemenco”.

Oltenii au 4 puncte după trei runde, câştigând în deplasare cu Rapid Viena şi remizând acasă cu FC Noah, după ce a început cu un 0-2 în Polonia, cu Rakow, în timp ce formaţia din Bundesliga are punctaj maxim în grupele acestei competiţii.

UEFA a anunţat oficialii partidei din Bănie, una dintre cele mai importante disputate în ultimul deceniu de gruparea alb-albastră. Astfel, brigada de arbitri care va conduce partida este din Croaţia, cu Dario Bel la centru, ajutat de asistenţii Goran Pataki şi Ivan Janić, al patrulea oficial, fiind Patrik Kolarić.

La VAR, Fran Jović va fi arbitru video principal și Ivan Vučković în rolul de asistent VAR. Dacă arbitri sunt din ţara fundaşului Craiovei, Juraj Badelj, delegatul UEFA la jocul de la Craiova este compatriotul lui Anzor Mekvabishvili, gruzinul Irakli Nakaidze, în timp ce observator de arbitri a fost delegat Asim Khudiyev din Azerbaidjan.

Croatul Dario Bel va arbitra partida Universitatea Craiova – FSV Mainz

În vârstă de 37 de ani, Dario Bel este originar din Osijek şi este arbitru FIFA din 2021, iar în ultimii doi ani a condus finala Cupei Croaţiei. Este cunoscut ca un arbitru destul de drastic, care arată destul de uşor cartonaşe galbene sau dictează eliminări, iar unele penalty-uri dictate de el în Croaţia au iscat mai multe controverse.

Recent, Dario Bel a arbitrat naţionala U21 a României, în preliminariile EURO 2027, în eşecul de la Turku, scor 0-2 cu Finlanda, în care a dictat un penalty pentru gazde, contestat vehement de delegaţia tricoloră. Faţă de meciul de joi, de pe „Ion Oblemenco”, respectiva partidă nu a beneficiat de VAR. Jucătorul Craiovei, David Matei, a fost doar rezervă la acea partidă.

În 2023, Dario Bel a condus meciul Andorra – România 0-2, din preliminariile EURO 2024, goluri marcate de Man şi Alibec, eliminând atunci în minutul 61 un jucător al gazdelor. În acest sezon din grupa de Conference League, Dario Bel a arbitrat partida Strasbourg – Jagiellonia Bialystok 1-1, în care a acordat nu mai puţin de 7 cartonaşe galbene.

Arbitru francez la Steaua Roşie Belgrad – FCSB

Arbitrul francez Jerome Brisard (39 de ani) va conduce meciul Steaua Roşie Belgrad – FCSB, programat joi, de la ora 22:00, pe Stadionul „Rajko Mitic” din capitala Serbiei, în etapa a cincea din Europa League Asistenţi vor fi Alexis Auger şi Aurelien Drouet, iar al patrulea oficial a fost delegat Romain Lissorgue.

Bastien Dechepy va fi arbitru video, iar Eric Wattellier, asistent video. Brisard nu a arbitrat până acum un meci al unei echipe din România.

Publicat: 25 11. 2025, 18:46
Actualizat: 25 11. 2025, 19:39