Marius Șumudică, dramă după dramă: Rizespor a fost egalată în prelungiri de Kasimpasa! Antrenorul român a urmărit meciul din tribune

Rizespor a fost egalată în prelungirile meciului de către Kasimpasa. Marius Șumudică a urmărit meciul din tribune, după ce a fost eliminat în partida pierdută cu Fenerbahce.

Marius Șumudică se poate plânge de startul pe banca lui Rizespor. Mai întâi, a trebuit să își amâne plecarea spre Turcia, după ce s-a despărțit de Gaziantep și a semnat cu Rizespor. Totul, din cauza cazurilor de coronavirus care au afectat echipa.

Apoi, la primul meci pe banca noii sale echipe, Șumudică a fost eliminat din meciul cu Fenerbahce, pierdut la limită, 0-1, de Rizespor.

Marius Șumudică, dramă după dramă: Rizespor a fost egalată în prelungiri de Kasimpasa! Antrenorul român a urmărit meciul din tribune

Pentru Marius Șumudică a urmat derby-ul de clasament cu Kasimpasa. Cele două echipe au fost vecine în Super Lig la startul partidei, dar tehnicianul român spera să înceapă urcușul în clasament.

Rizespor a deschis scorul în minutul 85, prin Erdogan, dar gazdele nu au putut să se bucure de victorie. Thelin a adus egalarea pentru Kasimpasa în minutul 90+1.

Marius Șumudică declara la plecarea spre Turcia că meciul cu Kasimpasa trebuie câștigat pentru a începe urcușul în clasament.

„Dar este extrem de important următorul meci de acasă, cu Kasimpasa, pe care va trebui să-l câștigăm și să ieșim foarte repede din zona asta a nisipurilor mișcătoare, să n-am grijă.

Dacă voi reuși să termin în primele 12 din anul ăsta ar fi o performanță notabilă și cu siguranță anul viitor ne vom bate la primele 8”, a declarat Marius Șumudică la plecarea spre Turcia.

 

 

Pentru Rizespor au jucat și Boldrin, fostul jucător al FCSB, dar și Damjan Djokovic, care a fost folosit ca fundaș stânga.

În urma rezultatului, Rizespor este pe locul 12, cu 22 de puncte după 26 de etape.

Rizespor – Kasimpasa 1-1! ECHIPELE DE START

Rizespor: Akkan – Morozyuk, Dilaver, Meriah, Bulut – Donsah, Djokovic – Samu, Boldrin, Fernando – Soderlund
Rezerve: Cetin, Gorgen – Dede, Durak, D. Erdogan, Michalak, Pala, Pehlivan, Saglam, Talbi
Antrenor: Marius Șumudică

Kasimpașa: Taskiran – Hadergjonaj, Luckassen, Brecka, Haddadi – Bistrovic, Kara – Hajradinovic, Kiese Thelin, Koomson – Hodzic
Rezerve: Kose – Emali, Y. Erdogan, Haspolat, Koc, Kulekci, Tosic, Varga, Yesilyurt, Yildirim
Antrenor: Fuat Capa

Publicat: 02 02. 2021, 20:15
Actualizat: 02 02. 2021, 20:20