Marius Șumudică, dat afară de la Gaziantep? Scenariu halucinant avansat de presa turcă: din ce motiv ar putea fi demis românul

Marius Șumudică a ajuns de două luni pe banca tehnică a lui Gaziantep, însă turcii anunță că românul în vârstă de 52 de ani riscă să fie dat afară de la formația din Turcia.

Marius Șumudică, dat afară de la Gaziantep? Scenariu halucinant avansat de presa turcă: din ce motiv ar putea fi demis românul

Turcii au avut mari așteptări de la Marius Șumudică, cel care a preluat echipa într-un moment de criză, însă românul nu a reușit să surprindă pe banca tehnică a celor de la Gaizantep.

Astfel, jurnaliștii turci anunță că Marius Șumudică poate fi demis de la Gaziantep după meciul cu Rizespor programat azi, ora 19.00, în campionatul din Turcia. Aceștia susțin că bașkanii i-au transmis românului că așteaptă o victorie cu formația de pe locul 11 din Superlig, astfel își poate face bagajele.

Bașkanii sunt nemulțumiți de faptul că Gaziantep a avut un parcurs oscilant sub comanda lui Marius Șumudică, iar atmosfera de la echipa la care mai joacă românii Florin Niță, Alexandru Maxim și Denis Drăguș este una extrem de tensionată.

Marius Șumudică, patru victorii și trei eșecuri pe banca lui Gaziantep

Marius Șumudică (52 de ani) a revenit pe banca celor de la Gaziantep pe 7 septembrie 2023 și mai are contract cu gruparea din Turcia până în vara anului 2024.

Antrenorul român a bifat 7 meciuri pe banca tehnică a lui Gaziantep din septembrie 2023 până în prezent, perioadă în care formația din Superlig a adunat patru victorii și trei înfrângeri.

Gaziantep se află pe locul 18 în clasamentul din Superlig, cu 9 puncte adunate în 10 meciuri, după ce a bifat în campionat trei victorii și șapte înfrângeri.

Pentru Gaziantep urmează meciul de astăzi cu Rizespor, echipa de pe locul 11 din Superlig, ora 19.00, după care formația lui Marius Șumudică va juca în deplasare cu Alanyaspor, sâmbătă, 11 noiembrie, ora 15.00.

Meciurile lui Marius Șumudică pe banca lui Gaziantep în sezonul actual din Superlig

Kayserispor – Gaziantep, scor 2-0
Gaziantep – Istanbulspor, scor 2-0
Samsunspor – Gaiznatep, scor 1-2
Basaksehir – Gaziantep, scor 2-0
Gaiznatep – Analyaspor, scor 1-0
Beșikta – Gaziantep, scor 2-0
Gaziantep – Efeler SFK, scor 4-0

Înainte să revină la Gaziantep, Marius Șumudică a mai antrenat echipe precum Al Raed, Al Shabab, Malatyaspor, CFR Cluj, Rizespor, Kayserispor, Astra Giurgiu, Concordia Chiajna, Al Shaab, U Cluj, FC Vaslui, FC Brașov, Astra Ploiești, AO Kavala, Rapid, Gloria Bistrița, Farul Constanța, Progresul, Inter Gaz, Rocar

Publicat: 06 11. 2023, 08:45
Actualizat: 06 11. 2023, 09:11