Marius Marin, acuze de rasism după România U21 – Ungaria U21. „Țiganii ăștia, cum ne strigați voi în teren, v-au bătut!” | FOTO

Marius Marin si Norbert Szendrei in meciul de fotbal dintre Ungaria U21 si Romania U21, contand pentru Campionatul European U21, desfasurat pe Bozsik Arena din Budapesta, sambata 27 martie 2021. © FOTO:Cristi Stavri/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

România U21 a învins Ungaria U21, scor 2-1, în etapa a 2-a din Grupa A de la EURO 2021, iar Marius Marin susține că maghiarii au avut reacții rasiste la adresa „tricolorilor”.

Imediat după ce România U21 s-a impus în fața Ungariei U21, scor 2-1, Marius Marin, căpitanul reprezentativei antrenate de Adi Mutu, a postat un mesaj dur pe Instagram.

  • ProSport a trimis o echipă de jurnaliști la Campionatul European de Fotbal U21, din Ungaria și Slovenia. Andrei Trifan, Alin Grigore și Mihai Pop (video+foto) transmit cele mai noi informații de la fața locului.

Marius Marin, acuze de rasism după România U21 – Ungaria U21

Fotbalistul lui Pisa susține că fotbaliștii echipei naționale a României au avut reacții rasiste la adresa „tricolorilor” și i-au numit pe aceștia „țigani”.

Țiganii ăștia, cum ne strigați voi pe teren, v-au bătut 2-1. Hai, România!”, a scris Marius Marin pe contul său de Instagram, iar la câteva minute a șters fotografia.

 

Marius Marin a fost unul dintre cei mai criticați jucători după meciul cu Ungaria U21, iar căpitanul echipei naționale a României U21 l-a șocat pe Ilie Dumitrescu după prestația slabă din partida de la Budapesta.

Marius Marin, suspendat la duelul cu Germania U21

Mai mult, fotbalistul legitimat la Pisa a încasat al doilea cartonaș galben la Campionatul European 2021, după un conflict cu Adrian Szoke, iar acesta va rata meciul cu Germania U21 programat marți, 30 martie, de la ora 19.00, în etapa 3-a din Grupa A, Live Video Online pe www.prosport.ro și la TV pe TVR 1.

Poți să-l scoți pe Marin, care e un jucător extrem de important în economia jocului, pe faza defensivă, dar pe faza ofensivă are anumite limite. Îl vedeam numai cu pasă în spate. Nu am văzut o pasă pe poziție viitoare de la Marin în seara asta. Eu am fost șocat să nu văd nicio pasă pe poziție viitoare – Ilie Dumitrescu.

Publicat: 27 03. 2021, 23:12