Manchester United, ce lovitură! Erik ten Hag, tot mai aproape să ajungă pe „Old Trafford”. Ce planuri au englezii pentru a câștiga Premier League

Manchester United este tot mai aproape să-l aducă pe Erik ten Hag, unul dintre cei mai buni antrenori din Europa.

Englezii vor să devină iar o forță în Europa, iar Erik ten Hag ar urma să-i ia locul lui Ralf Rangnick, potrivit cunoscutului jurnalist Fabrizio Romano.

Marți seara, Manchester United joacă pe terenul rivalei Liverpool, în derby-ul etapei intermediare din Premier League. Aflată pe locul 5 în prima ligă din Anglia, gruparea de pe Old Trafford riscă să piardă calificarea în Liga Campionilor.

Erik ten Hag, tot mai aproape de Manchester United

Manchester United a dezamăgit în Premier League și în acest sezon, demonstrând că nu poate fi capabilă să se lupte cu rivalele Liverpool și Manchester City.

Totuși, lucrurile s-ar putea schimba pentru echipa lui Cristiano Ronaldo, din sezonul viitor. Erik ten Hag este principalul obiectiv pentru Manchester United, iar discuțiile între gruparea din Premier League și Ajax sunt destul de avansate. Conform jurnalistului Fabrizio Romano, tehnicianul are o clauză de două milioane de euro.

Tehnicianul dorit de Manchester United s-a remarcat mai ales pe banca lui Ajax, acolo unde a ajuns în 2017.

Actualul antrenor al lui Ajax Amsterdam a câștigat cu „lăncierii” două titluri de campion al Olandei și a ajuns, în 2019, până în semifinalele Ligii Campionilor.

Publicat: 18 04. 2022, 22:45
Actualizat: 19 04. 2022, 02:01