Rezumat Manchester City – Burnley 5-0. Spectacol total cu Phil Foden, noul star al lui Guardiola: „A fost cel mai bun meci al meu!” | VIDEO cu fazele meciului

17 June 2020, England, Manchester: Manchester City's Phil Foden celebrates scoring his side's third goal with teammate Sergio Aguero during the English Premier League soccer match between Manchester City and FC Arsenal at the Etihad Stadium. Photo: Laurence Griffiths/Nmc P/PA Wire/dpa
Vezi galeria foto - 4 poze

Manchester City a făcut iar spectacol în Premier League. De această dată, echipa lui Guardiola n-a avut milă de Burnley, pe care a bătut-o cu 5-0.

Cum Liverpool nu poate rata titlul după 30 de ani, vedetele lui City au jucat relaxat, iar omul meciului a fost Phil Foden, care la 20 de ani promite să fie un super fotbalist.

Phil Foden a făcut spectacol pentru Manchester City

Burnley a părut de la început victimă sigură, iar Foden a deschis scorul cu o execuție excelentă din afara careului. Mahrez a făcut 2-0, după o acțiune foarte frumoasă, iar apoi tot vârful lui City a stabilit scorul pauzei, din penalty.

Show-ul a continuat și în partea a doua: Silva a înscris pentru 4-0, iar Foden a făcut dubla în minutul 63, după un assist oferit de Gabriel Jesus.

Accidentat o bună bucată de timp, Leroy Sane a revenit în sfârșit pe teren. Fotbalistul dorit de Bayern Munchen a intrat chiar în locul lui Foden, în minutul 79. Internaționalul german nu mai jucase în Premier League din mai 2019.

Campioana Angliei obține încă un succes categoric în campionatul Angliei, iar Pep Guardiola se poate lăuda cu 17 meciuri în Premier League în care echipa sa a marcat cel puțin 5 goluri.

Manchester City ajunge la 20 de victorii în 30 de etape, iar acum este la 20 de puncte de liderul Liverpool, care a remizat duminică în derby-ul cu Everton, scor 0-0.

Vezi REZUMATUL partidei Manchester City – Burnley 5-0

Cele două rivale se vor întâlni pe 2 iulie, programul fiind unul foarte aglomerat. Până atunci, Manchester City mai are derby-ul cu Chelsea, din Premier League, dar și partida cu Newcastle, din sferturile Cupei Angliei.

„Cred că a fost cel mai bun meci al meu în tricoul lui City”, a recunoscut Foden, la finalul victoriei cu Burnley. Noul star al lui Guardiola a marcat o dată și în succesul cu Arsenal (3-0), în prelungirile partidei.

VIDEO: Manchester City – Burnley 5-0

Publicat: 23 06. 2020, 00:41
Actualizat: 23 06. 2020, 00:48