Malcom Edjouma nu face față tactic la nivelul din Serie B! Ce scriu italienii despre francezul transferat de la FCSB: „Un obiect misterios!”

De când Malcom Edjouma, fostul jucător al celor de la FCSB, a fost împrumutat la Bari, clubul din Serie B a disputat 5 meciuri, însă mijlocașul francez nu a început în niciunul dintre partide ca titular.

Malcom Edjouma, rezervă în primele cinci etape din Serie B: „Este clar că ceva nu funcționează”

În primele patru meciuri a intrat pe parcurs, însă în cel cu Pisa, al cincilea dintre ele, fostul jucător al roș-albaștrilor nu a fost introdus pe teren nici măcar o secundă. Jurnaliștii italieni au sesizat puținele minute pe care le primește francezul și au început să își pună niște semne de întrebare.

„Până acum, Malcom Edjouma rămâne un obiect misterios. Mijlocașul francez nu a fost niciodată titular în primele cinci meciuri din acest campionat și timpul său de joc continuă să scadă.

Niciodată mai mult de jumătate de oră în primele patru jocuri, nici măcar un minut pe terenul de la Arena Garibaldi. Este clar că există ceva care nu funcționează în includerea lui în schemele tactice ale lui Mignani”, au scris italienii.

  • Exceptând înfrângerea din meciul cu UTA Arad, scor 1-2, FCSB, echipa de care încă aparține împrumutatul Malcom Edjouma, nu a pierdut niciun meci în această ediție de Superliga.

Jurnaliștii italieni, depășiți total de fotbalul din România. Ce eroare monumentală au făcut și cum au putut să o încurce pe FCSB cu Dinamo: „Edjouma de acolo va fi împrumutat”

Înainte de a fi prezentat oficial la Bari, presa italiană a scris despre venirea lui Edjouma în Serie B, însă au încurcat-o pe FCSB cu rivala Dinamo.

„Bari a finalizat afacerea Edjouma, care va fi împrumutat cu drept de cumpărare de la Dinamo București. Jucătorul va sosi în schimbul sumei de 200.000 de euro, în timp ce un transfer definitiv va fi evaluat la 600.000. Mâine (n.r. astăzi) este programată plecarea spre Italia”, au anunțat cei de la Tuttomercatoweb.

Publicat: 18 09. 2023, 10:58
Actualizat: 18 09. 2023, 11:00