Luka Modric și-a câștigat un loc în inimile suporterilor croați. Declarația mijlocașului înaintea finalei de duminică

Luka Modric (32 de ani), mijlocașul lui Real Madrid, își dorește atât de mult să ridice deasupra capului cel mai prestigios trofeul al fotbalului, încât ar da toate reușitele Ligii Campionilor pentru unul cu naționala Croației.

Croația a trecut în semifinală de Anglia, într-un meci care s-a terminat cu scorul de 2-1 pentru formația lui Zlatko Dalic. De atunci, Modric și coechipierii lui se gândesc la un singur lucru: câștigarea trofeului.  Modric a făcut o declarație surprinzătoare, prin care dovedește că este dispus să facă orice să câștige trofeul.

Aș da toate cele patru titluri de Liga Campionilor pentru acesta. Indiferent de ce se întâmplă în finală, este un rezultat extraordinar pentru lumea sportului din Croația, dar noi ne dorim să fim campioni. Suntem plini de încredere, avem caracter și tot ce îi trebuie unei echipe pentru a deveni campioană” a declarat Modric.

Mijlocașul lui Real Madrid ar putea deveni următorul „Balon de Aur”, însă în ciuda acestui potențial succes individual, Modric este mai concentrat pe realizările echipei.

Toată lumea mă întreabă despre lucrul acesta, însă nu-i dau prea multă importanță. Noi trebuie să reușim. Când am venit aici eram modești, nu ne-am făcut reclamă. Scopul inițial a fost să trecem de faza grupelor. Am simțit o încredere pe care nu am mai simțit-o niciodată și nu cred că este o întâmplare faptul că suntem în finală” a completat mijlocașul „galacticilor”.

Finala dintre Franța și Croația se va juca duminică, 15 iulie, de la ora 18:00, pe stadionul Luzhniki din Moscova. Partida se va difuza pe TVR 1 și TVR HD.

Publicat: 13 07. 2018, 15:46
Actualizat: 13 07. 2018, 15:48