Lovitură pentru Barcelona! Problemele lui Lionel Messi sunt mai grave decât se preconiza. Când poate reveni starul catalanilor pe teren

Accidentarea lui Lionel Messi la gambă pare mai gravă decât era preconizată inițial, iar vedeta celor de la FC Barcelona ar putea lipsi o perioadă mai îndelungată de pe teren.

Potrivit rac1, Messi ar putea fi nevoit să lipseacă încă o lună de pe teren. Potrivit sursei citate, argentinianul a resimțtit dureri marți și sunt șanse foarte mici ca decarul catalanilor să evolueze în următoarea partidă de campionat, contra lui Osasuna, sâmbătă, de la ora 18:00.

Cotidianul Marca scrie că Lionel Messi s-a antrenat alături de preparatorul fizic, iar veștile legate de revenirea sa nu au fost printre cele mai bune. Deși inițial s-a speculat că ar fi vorba de o nouă accidentare, clubul a anunțat că se iau doar măsuri de siguranță și nu se încearcă forțarea atacantului sud-american.

După meciul cu Osasuna, campionatele din Europene vor lua pauză cu ocazia partidelor internaționale. Astfel, Messi s-ar putea întoarce cel mai devreme pe teren la jocul cu Valencia, din 14 septembrie.

Messi nu a fost inclus de Ernesto Valverde în lot pentru primele două partide din campionat, cu Athletic Bilbao (0-1) și Real Betis (6-2). La ultima partidă, disputată pe Camp Nou, argentinianul a fost prezent în tribune, alături de Luis Suarez.

În sezonul trecut, Messi a jucat în 50 de partide pentru Barcelona, reușind să înscrie 51 de goluri și să ofere 22 de pase decisive colegilor săi.

 

Publicat: 28 08. 2019, 14:48
Actualizat: 28 08. 2019, 14:50