Liverpool, la un pas de transferul verii. Președintele clubului a confirmat discuțiile. Suma solicitată echipei lui Jurgen Klopp

Liverpool încearcă să realizeze cel mai important transfer al acestei veri prin aducerea extremei dreapta Nicolas Pepe (24 de ani), de la Lille. Informația a fost confirmată de președintele grupării franceze.

Într-un interviu acordat RMC Sport, Gerard Lopez, președintele lui Lille, a confirmat faptul că oficialii lui Liverpool au avut mai multe discuții cu impresarul fotbalistului ivorian: „Știu că au fost discuții cu clubul, dar nu și cu noi, clubul. Liverpool are jucători pe acea poziție, dar am citit că ar putea pleca unii dintre ei. Nu sunt foarte concentrat pe Liverpool, dar este adevărat că au existat discuții cu impresarul”.

Nicolas Pepe a avut un sezon 2018/2019 extraordinar la Lille, reușind 23 de goluri și 12 pase decisive. Extrema dreapta din Coasta de Fildeș, născută în Franța, a impresionat la vicecampioana Franței, fiind pe locul secund în clasamentul marcatorilor din prima ligă franceză.

Pepe este evaluat la 65 de milioane de euro de site-ul de specialitate transfermarkt.com, însă, potrivit L’Equipe, cei de la Lille ar solicita aproximativ 90 de milioane de euro lui Liverpool pentru a-l ceda pe cel mai bun jucător din sezonul trecut.

În cariera sa, fotbalistul lui Lille a mai evoluat pentru Poitiers, Angers și US Orleans. În 2017, acesta a sosit la Lille, pentru 10 milioane de euro, unde a reușit 37 de goluri și 17 pase decisive în 79 de apariții.

 

Publicat: 07 07. 2019, 22:43
Actualizat: 07 07. 2019, 22:43