Zidane, după calificarea cu Bayern: „Cel mai greu meci din carieră, rezultatul e corect!” Reacția lui Ancelotti: „I-am spus lui Kassai că a făcut un meci foarte bun!”

Santiago Bernabeu a fost gazda unui meci spectaculos. Real Madrid și Bayern Munchen au etalat tot ce aveau mai bun și au luptat 120 de minute pentru a prinde un loc în Careul de Ași din semifinalele Champions League. Câștigătoarea a fost echipa lui Zidane, iar meciul s-a terminat cu ecou din partea nemților. Antrenorul bavarezilor, Carlo Ancelotti, l-a numit pe centralul partidei Kassai talismanul Realului. 


Ancelotti: „Am vorbit cu arbitrul Kassai după meci, i-am spus: ‘Ai făcut un meci foarte bun'”

Am jucat foarte bine și cred că meritam mai mult, însă, sincer, deciziile arbitrului ne-au afectat enorm. Vidal nu trebuia să primească cartonaș, iar două dintre golurile lui Cristiano au fost date din offside, nu suntem deloc mulțumiți de ce s-a întâmplat. Cred că la acest nivel de Champions League ar trebui să vină arbitri cu mai multă calitate sau poate că e momentul ca UEFA să instaleze camera video pentru că deja sunt mult prea multe greșeli de arbitraj„, a declarat Ancelotti potrivit site-ului mirror.co.uk. 

În jumătatea adversă a terenului, s-a lăsat cu cântec. În prima repriză, fanii Realului l-au huiduit pe starul portughez, Cristiano Ronaldo. Pe final, același Cristiano Ronaldo i-a redus la tăcere. Prin hattrick-ul reușit în fața unui Bayern puternic, atacantul a reușit să o califice pe campioana Spaniei în semifinalele Champions League. 


Cristiano Ronaldo este pe primul loc în top-ul marcatorilor în Champions League, a înscris de 100 de ori

Cristiano răspunde pe teren. A marcat 5 goluri în două meciuri, ce pot spune mai mult de atât? Cristiano este unic. A arătat că în momentele cheie este acolo și face diferența. Poate că de acum înainte nu îl vor mai huidui, însă aceste lucruri se pot întâmpla uneori, iar Cristiano știe asta și este relaxat. Fanii sunt conștienți de tensiunea care este la echipă și de efortul pe care îl depune pe teren„,  a spus Zinedine Zidane în cadrul conferinței de presă după victoria 4-2 cu Bayern. 


Sezonul trecut, Zinedine Zidane a câștigat cel de-al 11-lea trofeu Champions League din istoria Realului

A fost un meci echilibrat, dar eu cred că rezultatul final este corect. Pot să spun că Bayern este cea mai bună echipă din acest an. Am avut foarte multe meciuri grele, dar acesta a fost cel mai dificil„, a mai adăugat Zidane potrivit site-ului mirror.co.uk. 

 

Publicat: 19 04. 2017, 11:51
Actualizat: 19 04. 2017, 11:52