Vilanova nu voia să audă vestea asta!** Staff-ul medical al Barcelonei spera să îl recupereze, dar nu va fi apt pentru disputa tur, cu Bayern

Tito Vilanova a primit astăzi o veste proastă, care s-ar putea dovedi a fi decisivă în perspectiva stabilirii finalistei Champions League. Medicii Barcelonei erau optimiști și sperau să îl recupereze pe căpitanul Puyol pentru meciul cu Bayern, însă ultimele investigații făcute au scos la iveală faptul că apărătorul va trebui să mai stea departe de gazon o perioadă.

În condițiile în care Mascherano este accidentat și Adriano (folosit ca apărător central în partida retur din sferturi, contra lui PSG) este suspendat, tehnicianul Barcelonei nu va avea o misiune ușoară în stabilirea fotbalistului care va face cuplu cu Gerard Pique. Cel mai probabil, Marc Bartra va fi alesul, însă există și varianta Alex Song.

Carles Puyol nu va fi apt pentru turul dublei din semifinalele Champions League, contra lui Bayern. Apărătorul Barcelonei spera să se recupereze, dar ultimele teste au dezvăluit că el va trebui să mai aștepte până la revenirea pe teren. Informația a fost confirmată și de secundul lui Barcelona, Jordi Roura„, notează tuttomercatoweb.com.

Din fericire Vilanova are parte și de vești bune, Lionel Messi urmând a fi apt 100% pentru duelul de săptămâna viitoare. De altfel argentinianul ar putea juca încă din weekend, contra lui Levante, dar având în vedere avansul liniștitor din campionat este de așteptat ca staff-ul tehnic al catalanilor să îl protejeze.

Publicat: 19 04. 2013, 17:49
Actualizat: 19 04. 2013, 17:50