VIDEO / Pentru Liverpool ceasul s-a oprit pe data de 15 aprilie 1989

Clubul Liverpool a cerut UEFA să nu dispute sfertul de finală al Ligii Campionilor la 15 aprilie, dată la care se împlinesc 20 de ani de la drama de la Sheffield, când 96 de suporteri au murit.  Gruparea britanică va solicita să joace sferturile de finală, marți, 14 aprilie, pentru a putea ca a doua zi să comemoreze drama care a îndoliat lumea fotbalului cu ocazia acelei triste semifinale de Cupă, contra celor de la  Nottingham Forest, din 1989.

"UEFA ne-a răspuns că recunoaște importanța datei și a confirmat că va face totul pentru a da curs solicitării noastre, iar noi știm că acolo sunt oameni serioși. Liverpool merită acest lucru pentru tot ceea ce a dat Europei", se arată într-un comunicat al grupării Liverpool.

Totuși lucrurile nu stau chiar așa, comunicatul UEFA anunțând, sec, că "nu poate garanta că va aproba cererea lui Liverpool, dar că, într-adevăr, sunt șanse bune pentru ca acest lucru să se îndeplinească.

Gerrard și-a pierdut un văr

Căpitanul lui Liverpool este personal marcat de acele evenimente, el pierzându-și un văr primar în aglomerația care a sufocat atâția oameni. "Hillsbourough este o rană care nu se va închide niciodată. Oamenii aceia au murit pentru că iubeau fotbalul și consider că suporterii noștri merită atâta respect încât să fie lăsați să-i omagieze pe cei decedați atunci. Oricum, eu v-o spun foarte clar. NU voi intra pe teren pe data de 15 aprilie, e o zi de doliu pentru întreaga noastră națiune", a comentat celebrul internațional englez.

Vezi aici imagini cutremurătoare care au marcat pentru totdeauna fotbalul mondial. În plus, trebuie precizat că după acest trist moment, UEFA și FIFA au cerut ca arhicunoscutele peluze cu locuri în picioare să fie desființate, absolut toate locurile urmând să fie, obligatoriu, pe bănci sau pe scaune. Ulterior,  s-a renunțat și la gradenele de lemn astfel încât astăzi toate locurile sunt pe scaune.

 

Publicat: 15 03. 2009, 15:54
Actualizat: 15 03. 2009, 16:07