Varga:** „La vară sper să nu mă întorc la marea iubire…”

Dacian Varga spune că Dan Petrescu nu a lăsat euforia să pună
stăpânire pe jucătorii Unirii după victoria de aseară contra
Sevillei și că deja le-a vorbit foarte mult despre următorul meci
al echipei, cel de la Bistrița. Unirea a întâmpinat și ea unele
probleme atunci când a revenit în Liga I după meciuri excelente în
LC și Varga este conștient că meciurile din campionat nu trebuie
neglijate.

„Încă nu ne bucurăm, mai avem meciul cu Stuttgart. Ne-am
bucurat aseară puțin în cantonament, dar doar atât. Dan Petrescu
deja ne-a vorbit de meciul cu Gloria Bistrița și are dreptate,
trebuie să ne concentrăm la următorul meci. Eram convins că
Stuttgart se va impune în fața scoțienilor, pentru că au o echipă
puternică. Sincer, în timpul meciului, nici nu m-am uitat pe
tabelă, să văd care este scorul la celălalt meci. Nu cred că s-a
uitat cineva, nu ne-a interesat. Noi eram copncentrați pe jocul cu
Sevilla”
, a spus Varga la gsptv.

„La vară mă întorc la marea
iubire…

Varga încă se află sub semnul incertitudinii. A fost lăsat la
Urziceni pentru încă un sezon, dar cel mai probabil pentru a-i
crește cota pe piața transferurilor. Atacantul speră să rămână la
Unirea și din sezonul 2010/2011, dar acest lucru este puțin
probabil, având în vedere evoluțiile bune din Ligă și ofertele care
vor curge în perioada de transferuri. „Momentan sunt sub
contract cu Unirea, până la finalul sezonului, apoi mă întorc la
marea mea iubire… la Sportul. Eu sper să rămân aici și după
finalul sezonului”
, a mai spus Varga.

Bruno Fernandez:
„Tactica noastră, mai bună decât a lor”

Bruno Fernandez a răspuns criticilor care au acuzat faptul că
Unirea s-a apărat aproape tot meciul cu FC Sevilla. El a spus că în
final tactica ialomițenilor a fost mai bună și clasamentul grupei G
spune totul. „Când am venit la Urziceni, nu mă așteptam să
câștig campionatul. Secretul e să credem în noi și să ne sacrificăm
în fiecare zi, trebuie să te autodepășești în fiecare meci din Liga
Campionilor. Ei au folosit armele lor și noi am folosit armele
noastre. Noi ne-am așezat foarte bine pe teren. Dacă unii consideră
că am băgat autobaza în poartă, treaba lor. Până la urmă tactica
noastră a fost mai bună decât a lor”
, a spus Fernandez la
gsptv.

Publicat: 25 11. 2009, 19:43
Actualizat: 25 11. 2009, 20:36