Vali Moraru, scos din minți de Gigi Becali. Nu și-a mai putut stăpâni furia: „Să facă la el în sufragerie caterincă!”
Vali Moraru, cunoscutul moderator de la Digi Sport, a fost scos din sărite de atitudinea avută de Gigi Becali după meciul tur cu Shkendija.
FCSB a fost învinsă în Macedonia de Nord, scor 0-1, de Shkendija și are emoții în ceea ce privește calificarea mai departe în UEFA Champions League.
Vali Moraru, scos din minți de Gigi Becali. Nu și-a mai putut stăpâni furia: „Să facă la el în sufragerie caterincă!”
Imediat după meciul din Macedonia de Nord, Gigi Becali a intrat în direct la Digi Sport și a vorbit despre prestația elevilor lui Elias Charalambous. Vădit dezamăgit, patronul de la FCSB a oferit răspunsuri vagi la anumite întrebari și a considerat că cei din studio „fac caterincă” în timp ce el este supărat de rezultatul meciului.
Vali Moraru a forțat finalizarea diagolului, iar după ce Becali a închis apelul, a ținut să-i transmită câteva cuvinte dure finanțatorului de la FCSB.
Moderatorul TV consideră că nimeni din studio nu a făcut caterincă, ba dimpotrivă. Jurnaliștii au pus întrebări corecte, astfel încât fanii celor de la FCSB să afle ce s-a întâmplat cu adevărat la echipă.
„(n.r. Vali Moraru) Mulțumim, d-le Becali. Să vă calificați fericit. Am un mesaj pentru domnul Gigi Becali. Să încerce să poată să discute civilizat cu un om care e civilizat cu el.
Când îl întrebi dacă a avut informații că a fost Perianu în formă, a zis că face scandal la echipă. Ne povestește nouă că suntem la caterincă. Poate să facă la el în sufragerie. Poți să eviți foarte bine întrebarea.
Ești supărat că ai luat bătaie? «Ne calificăm!». «Indolență». Nu am vorbit și în Andorra despre indolență? Aucm îi chemăm pe Edjouma și Băluță, salvatore della patria”, a spus Vali Moraru la Digi Sport, imediat după ce Gigi Becali a ieșit din apelul telefonic.
Gigi Becali a luat prima decizie majoră după eșecul din Macedonia de Nord
Scos din sărite de înfrângerea cu Shkendija, Gigi Becali a dat ordin să se renunțe la Ovidiu Perianu și Marius Ștefănescu, cei doi nereușind să-l impresioneze pe patron la meciul din Macedonia de Nord.
În locul celor doi, Gigi Becali îi va reprimi la echipă pe Malcom Edjouma și Alex Băluță, trecuți recent pe lista neagră.
„Ordinul meu mâine, Edjouma și Băluță la echipă. Ies Perianu și Ștefănescu și intră ei”, a spus Gigi Becali la DigiSport.