Uluitor! Un jucător de la Liverpool și-a tatuat trofeul Ligii Campionilor, după reușita de la Madrid | FOTO

Jordan Henderson (29 de ani) a cucerit la finalul sezonului precedent primul său trofeu european din carieră: Liga Campionilor cu Liverpool. Mijlocașul a ridicat trofeul din postura de căpitan al echipei. Cu siguranță, acest moment îi va rămâne întipărit în minte și în inimă, iar acum și pe piele.

Mijlocașul englez și-a tatuat trofeul Ligii Campionilor și data finalei cu Tottenham, câștigată de „cormorani” cu 2-0, prin golurile lui Mohamed Salah și Divock Origi. Gestul său a fost „salutat” de fanii de pe Anfield, iar fotografia cu noul său tatuaj a devenit rapid virală pe rețelele de socializare.

Henderson este jucătorul celor de la Liverpool din 2011. 18 milioane de euro a plătit formația de pe Anfield pentru a-l aduce pe mijlocaș de la Sunderland, club la care a făcut și junioratul. În cariera sa, acesta a mai evoluat și pentru Coventry City.

  • Un gol și cinci pase decisive în 44 de partide sunt cifrele lui Henderson în acest sezon, pentru Liverpool, în toate competițiile.

A trecut prin momente grele

Tatăl său, Brian Henderson, a fost diagnosticat cu cancer la gât în 2014, iar acum s-a vindecat complet. Acesta l-a „menajat” pe Jordan în perioada în care se afla sub tratament și nu i-a dat voie să-l viziteze: „Tata e un om mândru și nu a vrut să îl văd făcând tratament, din cauza felului în care arăta. Știam că îl pot ajuta doar jucând bine în weekend, pentru că urmărea meciurile. Dacă am putut juca atunci, în acele condiții, o pot face oricând și oricum. Am început să privesc lucrurile din altă perspectivă. Am devenit mai bărbat”, a declarat căpitanul lui Liverpool.

Publicat: 30 06. 2019, 21:20
Actualizat: 30 06. 2019, 21:20