UEFA, lovitură pentru Istvan Kovacs. A primit şocul returului optimilor Champions League
UEFA i-a dat vestea cea mare lui Istvan Kovacs. A fost delegat la șocul returului optimilor Champions League.
Cel mai bine cotat arbitru român a primit o nouă delegare de cinci stele. Istvan Kovacs va conduce la centru partida Liverpool – PSG din optimile Ligii Campionilor.
Istvan Kovacs, delegat la Liverpool – PSG
După ce a arbitrat în play-off-ul Ligii Campionilor Real Madrid – Manchester City, centralul român va conduce cel mai important meci din returul optimilor, Liverpool – PSG. Se anunță o partidă extrem de disputată între liderul din Premier League și Ligue 1. În tur, PSG a dominat autoritar jocul având numeroase ocazii de a marca, însă Liverpool a dat lovitura în prelungiri și pornește cu prima șansă în retur.
Deși în Superliga este des criticat pentru evoluțiile sale, Istvan Kovacs este văzut foarte bine de forul european, care pare că îl pregătește pentru arbitrarea unei finale importante, după cele din Conference League și Europa League. Centralul român va fi ajutat de asistenții Mihai Marica și Ferencz Tunyogi, iar arbitru de rezervă va fi Horațiu Feșnic. În camera VAR se vor afla germanul Bastian Dankert și polonezul Tomasz Kwiatkowski.
- Istvan Kovacs se află la a șaptea delegare în actuala ediție a Ligii Campionilor.
- A mai condus în acest sezon Real Madrid – Dortmund 5-2, Inter – Arsenal 1-0, Bayern – PSG 1-0, Steaua Roșie Belgrad – PSV 2-3, Juventus – Benfica 0-2 și Real Madrid – Manchester City 3-1.
Liverpool nu are amintiri plăcute cu Istvan Kovacs la centru
Cu Istvan Kovacs la centru, Liverpool a pierdut drastic partida tur din optimile Ligii Campionilor în februarie 2023, în fața celor de la Real Madrid, 2-5. Nici PSG nu a fost norocoasă ultima oară când l-a avut la centrul partidei pe român. Parizienii au fost arbitrați de Istvan Kovacs în acest sezon într-un duel pierdut cu Bayern Munchen în faza principală a competiției, 0-1. Istvan Kovacs a mai arbitrat-o de trei ori pe PSG în Liga Campionilor.
Florin Prunea a făcut un pronostic extrem de optimist pentru centralul român. Fostul fotbalist și președinte de club a anunțat că centralul din Carei este pregătit de UEFA să arbitreze marea finală de anul acesta, care va avea loc la Munchen.
„Istvan Kovacs va fluiera finala Champions League! Mai vorbim noi, o să vedeți. La VAR în România e unul singur, e Cătălin Popa”, a spus Prunea, potrivit iamsport.ro.
Meciuri optimi Liga Campionilor:
- Barcelona – Benfica
- Inter – Feyenoord
- Leverkusen – Bayern
- Liverpool – PSG
- Lille – Dortmund
- Arsenal – PSV
- Aston Villa – Brugge
- Atl. Madrid – Real Madrid