Trombetta: „N-au jucat nimic și au dat trei goluri!”

Maurizio Trombetta (foto) a declarat după meciul cu AS Roma că jucătorii nu s-au făcut de râs în Europa și au demonstrat că merită să participe în această competiție.

„Nu am încheiat grupa la fel cum am început-o, dar am arătat și acum că avem valoare de Liga Campionilor, că merităm să fim aici. Nu cred că s-a văzut pe teren o diferență de două goluri. N-am avut noroc, Roma a făcut 2-0 fără să aibă vreo acțiune. Am încercat să jucăm, am avut ocazii prin Kone, Trică, am revenit în joc, dar în afară de noroc, Roma e obișnuită să joace în Europa și a arătat că e o echipă mare. Când ai ocazii mari și nu marchezi, dar iei goluri fără ca adversarii să facă nimic, în Liga Campionilor pierzi. Italienii nu au jucat nimic și au dat trei goluri”, a spus Trombetta. Acesta a mai declarat că a sperat într-un rezultat bun chiar și la scorul de 1-2. „Am revenit în joc, am avut șanse, dar apoi am căzut. Din păcate, visul european s-a terminat aici. Am încercat să ajungem măcar în Cupa UEFA. Sunt mândru de jucătorii mei, au arătat că au valoare de această grupă strânsă, mult mai echilibrată decât se aștepta toată lumea”, a conchis tehnicianul italian.

Publicat: 27 11. 2008, 08:03
Actualizat: 27 11. 2008, 08:18