Tragerea la sorți pentru sferturile și semifinalele** LC și EL va avea loc în 16 martie! VEZI sistemul și când se vor juca finalele

Tragerea la sorți pentru sferturile de finală și semifinalele competițiilor intercluburi ale UEFA, sezonul 2011/2012, se va desfășura, vineri, 16 martie, la Casa Fotbalului European de la Nyon din Elveția.

Tragerea la sorți pentru Liga Campionilor, care va începe la ora 12.45, va fi condusă de secretarul general al UEFA, Gianni Infantino, și de ambasadorul finalei de la Munchen, Paul Breitner.

Tragerea la sorți pentru Liga Europa, ce începe la ora 14.00, va fi condusă de același Infantino și de ambasadorul finalei de la București, Miodrag Belodedici.

La Liga Campionilor, în sferturi nu vor mai exista capi de serie, iar echipele din aceeași țară pot fi adversare. Meciurile tur se vor disputa la 27 și 28 martie, iar returul la 3 și 4 aprilie. Tot la 16 martie se vor decide și meciurile din semifinale, care urmează să se dispute în 17 și 18 aprilie (turul) și 24-25 aprilie (returul). Ultima etapă a tragerii la sorți va determina, între învingătoarea semifinalei 1 și câștigătoarea semifinalei 2, echipa care va fi considerată, din motive administrative, drept „gazda” finalei.

Finala Ligii Campionilor se va juca, sâmbătă, 19 mai, pe Fussball Arena din Munchen, de la ora 21.45.

Aceeași procedură se va aplica și în cazul tragerii la sorți pentru sferturile de finală și semifinalele Ligii Europa. Sferturile de finală se vor juca la 29 martie și 5 aprilie, iar semifinalele la 19 aprilie și 26 aprilie.

Finala se va disputa pe Arena Națională din București, miercuri, 9 mai, de la ora 21.45.

MEDIAFAX

Publicat: 06 03. 2012, 17:59
Actualizat: 06 03. 2012, 18:00