‘Timișoara e foarte organizată! **Eliminarea Șahtiorului spune totul’

Antrenorul lui VfB Stuttgart, Markus Babbel, a vorbit despre meciul pe care echipa germană îl va disputa împotriva românilor de la Poli Timișoara. Tehnicianul este de părere că bănățenii sunt un adversar foarte dificil, dar acest lucru nu îi sperie ci îi motivează să iși împlinească visul de a ajunge în grupele Ligii Campionilor.

"Avem marea șansă să ne îndeplinim un vis pentru care am muncit în ultimele șase luni când am reușit să ne clasăm în cele din urmă pe locul trei. Sper să devină visul realitate și să ne calificăm în grupele Ligii. Vom avea un adversar dificil, dar la acest nivel nu există adversari ușori. Timișoara este o echipă foarte bine organizată, însă au și câteva individualități demne de luat în seamă. Simpla eliminare a Șahtiorului spune totul despre această echipă. Îmi doresc o victorie, cu cât mai categorică, cu atât mai bine", a declarat antrenorul într-o conferință de presă.

Babbel își propune să plece de la Timișoara fară niciun gol primit. "Să dăm gol și să nu primim gol ar fi ideal, dar să fiți siguri că nu ne vom pune în fața porții, ci vom încerca să înscriem și să tranșăm calificarea încă din primul meci", a mai spus tehnicianul.

 

Publicat: 17 08. 2009, 18:52
Actualizat: 17 08. 2009, 19:49