Suntem la pământ! E dezastru în clasamentul coeficienților după rezultatele foarte slabe ale echipelor românești. În ce situație am ajuns

Rezultatele dezastruoase ale echipelor românești, din aceast sezon, pot arunca România chiar și pe locul 18 în clasamentul coeficienților. Este aproape imposibil să mai trimitem peste doi ani două echipe în preliminariile Ligii Campionilor. Dacă am pica mai jos de locul 18, am pierde și un loc în preliminariile Europa League.

România pierde teren în clasamentul coeficienților. Rezultatele foarte slabe ale echipelor românești, dar și performanțele superioare obținute de reprezentantele din țările aflate în preajma noastră, au făcut ca România să pice pe locul 16. Poziția îi este însă amenințată foarte serios de Austria și chiar Danemarca, țări ce se află în spatele nostru. Pentru a trimite în continuare două echipe în preliminariile Ligii Campionilor, avem nevoie de locul 15. O țintă aproape imposibil de atins, având în vedere că probabil doar Steaua va juca în grupele Europa League, în timp ce țările cu care suntem în concurență au mai multe reprezentante în fazele superioare.

În acest moment, România se află pe locul 16 în clasamentul coeficienților. Pentru a urca pe 15, ne luptăm cu Grecia și Croația. Însă lupta este aproape pierdută, deoarece cele două țări vor avea cel puțin două reprezentante în grupele cupelor europene.

Rezultatele obținute de echipele din Croația în acest tur al cupelor europene:

Liga Campionilor:
Dinamo Zagreb – FC Salzburg 1-1 (Dinamo Zagreb are locul garantat în grupele Europa League, dacă nu trece de austrieci)

Europa League:
Maccabi Tel Aviv – Hajduk Split 2-1
Lokomotiv Zagreb – Genk 2-2

Rezultatele obținute de echipele din Grecia:

Europa League:
Dinamo Tibilisi – PAOK 0-3
Panathinaikos – Brodby 3-0
Arouca – Olympiakos 0-1

Poziția noastră este amenințată și de țările aflate în spatele nostru. Austria se aflăa la doar 0,150 puncte în spatele nostru și ne-ar putea depăși foarte ușor. De asemenea, și Danemarca are șanse să ne depășească, deși sunt aproape două puncte între noi și ei. Danezii n-au avut însă nicio echipă eliminată până acum.

Rezultatele austriecilor:

Liga Campionilor:
Dinamo Zagreb – FC Salzburg 1-1

Europa League
Austria Viena – Rosenborg 2-1
Trencin – Rapid Viena 0-4

Rezultatele echipelor din Danemarca

Liga Campionilor:
FC Copenhaga – APOEL 1-0 (Copenhaga are loc asigurat în grupele Europa League dacă nu trece mai departe)

Europa League:
Midtjylland – Osmanlispor 0-1
Sonderjyske – Sparta Praga 0-0
Panathinaikos – Brondby 3-0

Publicat: 19 08. 2016, 15:43
Actualizat: 19 08. 2016, 15:44