Stromsgodset pare un adversar modest, dar Stoichiță se teme de noua față a Stelei: „Să vedem cum arată echipa după aceste plecări”

Steaua va juca împotriva formației Stromsgodset, campioana Norvegiei, în turul II preliminar al Ligii Campionilor, iar toate cifrele par să îi dea pe „roș-albaștri” favoriți în fața nordicilor. Fost tehnician în Ghencea, Mihai Stoichiță nu se declară impresionat de numele echipei pe care o vor întâlni jucătorii lui Costel Gâlcă, dar a păstrat totuși rezerve legate de felul în care se prezintă campioana României în acest moment, după plecările câtorva piese de bază din angrenaj.

„Nu știu nimic despre Stromsgodset, ce componență au, ce istorie au. Știu, în schimb, de forța Stelei și cred că nu va avea probleme. Oricare ar fi fost adversarul, aș fi zis același lucru: ne calificăm. Stromsgodset îmi aduce aminte mai degrabă de >. Nu îmi spune nimic acest nume. Au un jucător împrumutat de la Everton și unul de la Manchester City? Ei, așa mă mai luminez și eu. Cred că Steaua trebuie să își ia adversarul în serios, chiar și dacă este favorită. Mai este o problemă: cum va arăta noua Steaua? Au plecat mulți jucători, să vedem cum se va descurca echipa fără ei”, a spus Stoichiță la Sport.ro.

Steaua va întâlni Stromsgodset, în deplasare, pe 15 sau 16 iulie. Returul se va disputa în România, pe 22 sau 23 iulie.

Publicat: 23 06. 2014, 14:14
Actualizat: 23 06. 2014, 14:15