Secretul Unirii:** „Suntem o familie!”

Sleiți de puteri, dar extrem de fericiți, elevii lui Dan
Petrescu au toate motivele să sărbătorească. Omul care a stabilit
egalitatea pe tabela de marcaj, Marius Bilașco, a declarat la final
că jucătorii Unirii duceau dorul victoriilor.
„E un moment unic în cariera mea. N-am mai simțit gustul
victoriilor de ceva vreme. Acum trebuie să ne atingem obiectivul și
să ieșim din grupe. Dedic golul tuturor celor care au crezut în
șansa noastră!”, a spus Bilașco.
Considerat cel mai bun jucător al campioanei în Scoția, Pablo
Brandan a mărturisit că se aștepta la un asemenea rezultat.
„Meritam pe deplin această victorie. Am pregătit foarte bine acest
meci și am crezut în șansa noastră. Cel mai important e că am
reușit să ne mobilizăm după ce am primit gol. Doar suntem o
familie!”, a completat Brandan.
La rândul său, Bruno Fernandes a mărturisit că nici nu spera la un
asemenea scor și că e fericit că numele echipei sale va fi de acum
și mai cunos­cut în Europa. „Dacă îmi zicea cineva că vom câștiga
cu 4-1, aș fi spus că visează, dar dacă muncești, atunci se
poate.


VIDEO Minunea
Urziceni! Rangers – Unirea 1-4

Ne-am­ dăruit pe teren și știam că vom face treabă bună. Pentru o
seară, vom fi și noi cunoscuți în Europa”, a spus fundașul
portughez. Căpitanul Galamaz și-a felicitat și el colegii, dar pe
un ton moderat: „Nu multe echipe din România pot face ce am făcut
noi. E un moment extraordinar, dar contează să rămânem cu
picioarele pe pământ”.

Publicat: 21 10. 2009, 11:26
Actualizat: 21 10. 2009, 11:33