Santiago Solari, după succesul chinuit al Realului de la Amsterdam: „În opinia mea nu a fost așa”

Antrenorul celor de la Real Madrid, Santiago Solari (42 de ani) a vorbit despre succesul echipei sale de pe terenul celor de la Ajax Amsterdam, scor 2-1. Campioana Europei a beneficiat de un gol anulat al olandezilor cu ajutorul arbitrajului video, în prima repriză a jocului.

Tehnicianul este de părere că echipa de pe „Santiago Bernabeu” a fost mai bună, iar victoria este una meritată: „Pentru a obține un bun rezultat, fie în campionat, în cupă sau în Liga Campionilor, nu este suficient doar să pari bun. Îmi spuneți că Ajax a fost mai bună, dar în opinia mea nu a fost așa.

În cursul acestui meci, în fața unei echipe care desigur nu se află aici din întâmplare și de care care noi trebuie să ne temem în retur, am dat dovadă de abnegație. Am muncit ca niște nebuni, toți. Am suferit pentru a ne crea ocazii, pentru a marca. Și pentru a ne apăra am suferit”, a spus Solari, la conferința de presă.

Real Madrid este câștigătoarea ultimelor trei ediții ale competiției, câștigând finalele împotriva celor de la Atletico Madrid, Juventus și Liverpool. În campionat, echipa lui Solari ocupă locul doi după succesul cu rivala din capitala Spaniei, la șase puncte în spatele liderului Barcelona. Pentru aceștia urmează duelul de pe teren propriu, cu Girona.

Publicat: 14 02. 2019, 11:30
Actualizat: 14 02. 2019, 11:31