Ronaldo, premiat de Real pentru golul 400 deși oficial a marcat „doar” 399. Explicația vine din 2010. Golul pe care Liga spaniolă nu îl recunoaște

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo a declarat că nu se aștepta să marcheze 400 de goluri pentru Real Madrid, miercuri, la o zi după ce a atins acest număr, în urma celor trei reușite din meciul cu Atletico Madrid, scor 3-0, din prima manșă a semifinalelor Ligii Campionilor.

Președintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, i-a oferit lui Ronaldo un tricou imprimat cu numărul 400, după cele 400 de goluri înscrise. Oficial, însă, Ronaldo are 399 de goluri, una dintre reușitele sale fiindu-i acordată lui Pepe. Pe 18 septembrie 2010, într-un meci cu Real Sociedad, Ronaldo a executat o lovitură liberă, iar mingea a intrat în poartă după ce a fost deviată de coechipierul Pepe, aflat în zid. Liga spaniolă i-a acordat golul fundașului portughez, însă Real Madrid susține că reușita îi aparține lui Ronaldo.

„Sunt foarte fericit. A fost un meci foarte tensionat, iar atingerea acestei borne reprezintă ceva special. Sunt foarte multe goluri, nu mă așteptam. Este meritul întregii echipe, al muncii mele, al tututor oamenilor care lucrează la club și al suporterilor, care ne susțin întotdeauna.

Sunt foarte motivat când joc în acest tricou. Mă simt foarte fericit și vreau să încerc să dau tot ce am mai bun în anii de contract pe care îi mai am, să înscriu goluri ca până acum și să îmi ajut echipa să câștige trofee”, a afirmat internaționalul portughez, potrivit site-ului realmadrid.com.

Cristiano Ronaldo crede că echipa sa a făcut un pas important spre calificarea în finala Ligii Campionilor, programată pe 3 iunie, la Cardiff.

„Echipa arată incredibil. Ieri am avut încă o dovadă că suntem în formă și că avem încredere în noi. Această victorie cu 3-0 este fantastică și foarte importantă. Modul în care echipa a dominat jocul arată prospețime. Suntem extrem de motivați. Avem un ușor avantaj, suntem cu un pas în finala de la Cardiff și sperăm să obținem calificarea„, a încheiat Ronaldo.

Transferat de la Manchester United, pentru o sumă record în 2009 – 94 de milioane de euro -, Cristiano Ronaldo a jucat 389 de meciuri la Real Madrid, în toate competițiile.

Publicat: 03 05. 2017, 19:10
Actualizat: 03 05. 2017, 19:18