Revoluție în formatul Ligii Campionilor! Se schimbă regulile fotbalului: decizia UEFA e irevocabilă

Înainte de starul acestei noi stagiuni de Liga Campionilor, pentru a preveni ca meciurile să mai fie prelungite cu mai multe minute decât ar trebui, cei de la UEFA au venit cu instrucțiuni clare pentru arbitrii din acest sezon.

Revoluție în formatul Ligii Campionilor! Se schimbă regulile fotbalului: decizia UEFA e irevocabilă

UEFA vrea să facă tot posibilul pentru a nu se exagera și în Champions League cu minutele adiționale, așa cum s-a întâmplat la Cupa Mondială din Qatar, competiție unde la foarte multe meciuri s-au adăugat și peste 10 minute în plus.

Potrivit celor de la Marca, „fluierașii” au primit instrucțiuni clare din cadrul forului continental. Mai mult, tot în cadrul noului regulament, arbitrii din Liga Campionilor nu vor mai fluiera chiar atât de ușor la orice henț, iar în ceea ce privește protestele jucătorilor sau ale antrenorilor, acestea nu vor mai fi tolerate sub nicio formă.

„Arbitrii au primit o serie de instrucțiuni pentru această ediție a Ligii Campionilor. Au ordin clar să nu înnebunească cu timpul adăugat. Nu vă așteptați să vedeți meciuri de 110 de minute sau adăugări de 10 sau 12 minute/repriză.

La UEFA cred că arbitrii au suficiente resurse pentru a preveni pierderea timpului mai mult decât trebuie. Vor acorda o atenție deosebită. Arbitrii au primit recomandarea să nu vorbească atât de mult cu jucătorii, să nu dea explicații inutile. Obiectivul este să încercăm să evităm pierderea timpului.

O altă problemă care este de mare îngrijorare este cea a hențurilor. De la UEFA înțeleg că trebuie să revenim la normalitate, să indicăm hențurile care sunt clare, să evităm situațiile evidente, dar să nu apelăm la arbitru pentru orice recul sau gest produs într-o săritură.

Sistemul VAR te ajută să fii rapid și clar în luarea deciziilor. Ceea ce este analizat va fi explicat atunci când arbitrajul video acționează prin intermediul televiziunii. Ei spun clar că ar trebui să fie un instrument care să ajute și să evite eroarea arbitrului, nu invers.

Ultima regulă se referă la protestele masive, la gesturile antrenorilor. Ei vor cere respect profesioniștilor și nu vor fi de acord cu gesturile sau scenele tipice ale unui grup de jucători în jurul unui arbitru”, au scris spaniolii de la Marca.

Publicat: 19 09. 2023, 14:56
Actualizat: 19 09. 2023, 15:02