Revanșa micului Xavi!** În 1992 a ratat prezența pe Wembley

În 1992, pe când era doar un puști, și fan al Barcelonei, Xavi a
ratat finala cu Sampdoria, de pe „Wembley”. Nu l-au lăsat părinții.
Între timp, copilul a crescut mare. La 31 de ani, a ajuns
fotbalistul cu cele mai multe prezențe în tricoul catalanilor. Pe
28 mai, nu va mai rata întâlnirea cu „Templul fotbalului”, varianta
modernă.

Poreclit „Mașina”, pentru precizia de metronom a paselor sale,
Xavi pare de-o viață la Barcelona. Joacă la fel, adică bine, dar a
cunoscut și vremuri grele în tricoul blaugrana. E motivul pentru
care Fabregas nu ajunge la Barcelona, deși în 2008, după doi ani
fără trofee, catalanii au vrut să-l vândă, pentru a-i face loc lui
Cesc. A venit Europeanul, Guardiola la prima echipă a Barcelonei,
iar lumea l-a (re)descoperit. Mondialul din 2010 i-a adus apogeul.
În ianuarie 2011, după un meci cu Levante, Xavi a egalat recordul
de prezențe în tricoul blaugrana pe care-l deținea Migueli (549).
Iar de atunci cel mai bun playmaker al lumii își îmbunătățește
propriul palmares. E un drum lung pentru puștiul care la 11 ani
intra în curtea „La Masiei”, celebra academie de talente a
Barcelonei, inspirată de Cruyff.

„Nu m-au
lăsat părinții să merg la meci”

Pentru United, finala Ligii Campionilor din acest sezon va fi o
încercare de revanșă pentru trofeul pierdut în urmă cu doi ani, la
Roma. Pentru Xavi, care a strălucit atunci pe „Olimpico”, va fi un
prim drum spre „Wembley”. În 1992, pe când avea 12 ani, l-a ratat.
N-a putut asista pe viu la prima Cupă a Campionilor câștigată de
Barcelona (1-0 cu Sampdoria, d.prel.), deși familia Hernandez a
fost reprezentată pe „Wembley”. „Frații mei s-au dus atunci la
meci, dar pe mine nu m-au lăsat părinții. A trebuit să-l văd la tv
și am fost cam supărat o vreme. Oricum, pentru toți fanii
Barcelonei, revenirea pe «Wembley» din acest an va fi una
specială,” a spus Xavi. Mai ales că, în semifinale, gruparea
„blaugrana” și-a eliminat rivalul istoric, Real Madrid, după 2-0 pe
„Santiago Bernabeu” și 1-1 pe propriul teren.

576
de apariții în tricoul Barcelonei are
Xavi

2
Ligi ale Campionilor deține mijlocașul în palmares:
2005-2006 și 2008-2009

„Lumea m-a descoperit abia după Euro 2008, deși eu joc
așa de ani de zile”
, Xavi, mijlocaș Barcelona

„Trebuie să găsim o soluție la problema
Xavi-Messi-Iniesta. Toată lumea caută soluția asta, dar eu sper s-o
și găsim”,
Sir Alex Ferguson, antrenor Manchester
United

3
titluri de cel mai bun playmaker din lume (IFFHS) are Xavi:
2008, 2009, 2010

Publicat: 13 05. 2011, 08:32
Actualizat: 13 05. 2011, 08:34