Presa din Europa s-a predat în fața lui Real Madrid, după ce a eliminat-o pe Manchester City într-o manieră greu de crezut! „Cine o mai poate opri?”

Presa din Europa s-a predat în fața lui Real Madrid, după ce a eliminat-o pe Manchester City într-o manieră greu de crezut în sferturile de finală ale Ligii Campionilor!

„Galacticii” s-au impus la loviturile de departajare pe Etihad Stadium, după o prestație defensivă de excepție în fața Reginei Europei din sezonul precedent.

Presa din Europa s-a predat în fața lui Real Madrid

Presa europeană s-a înclinat la unison în fața trupei lui Carlo Ancelotti după ce a reușit să elimine deținătoarea Ligii Campionilor la ea acasă, iar opinia generală este aceea că madrilenii au devenit noii favoriți la câștigarea marelui trofeu, pentru a 15-a oară în istorie, dar și a doua oară în ultimii trei ani.

„Cine o mai poate opri pe Madrid?” a fost titlul celor de la The Athletic, poate cel mai elocvent dintre toate publicațiile străine.

Totodată, cei de la BBC au oferit un răspuns scurt și la obiect cu privire la felul în care Manchester City a pierdut calificarea în fața madrilenilor.

„City se va întreba mult timp cum de nu a reușit să câștige acest meci, în ciuda faptului că și-a exercitat o superioritate totală față de adversarii ei spanioli. Răspunsul este simplu: echipa lui Pep Guardiola a creat multe oportunități dar nu a putut profita de ele”, scrie sursa citată.

Echipele de start de la Manchester City – Real Madrid

Manchester City: Ederson – Walker, Akanji, Dias, Gvardiol – Rodrigo, De Bruyne, Bernardo – Foden, Haaland, Grealish
Rezerve: Ortega, Moreno, Carson, Stones, Ake, Kovacic, Doku, Alvarez, Gomez, Nunes, Bobb, Lewis
Antrenor: Pep Guardiola

Real Madrid: Lunin – Carvajal, Rudiger, Nacho, F. Mendy – Camavinga – Valverde, Kroos – Bellingham – Rodrygo, Vinicius
Rezerve: Kepa, Fran, Militao, Modric, Joselu, Lucas V., Deballos, Fran Garcia, Brahim, Guler
Antrenor: Carlo Ancelotti

Publicat: 18 04. 2024, 09:47
Actualizat: 18 04. 2024, 09:50