Porumboiu dă pe afară de bucurie, după egalul cu Fener:** „Cea mai frumoasă repriză de când e echipa asta! Le dublez salariile dacă ajungem în grupe”

Adrian Porumboiu este încântat de ce au arătat Sânmărtean&Co la Istanbul, acolo unde Vaslui a terminat la egalitate cu Fenerbahce, scor 1-1. Patronul grupării din Moldova susține că va dubla contractele jucătorilor în cazul în care aceștia vor duce echipa în grupele Ligii Campionilor.

„Ultimele minute au fost grele, dar am practicat o primă repriză de excepție, cea mai frumoasă repriză de când e echipa asta. La 1-0 ne-am crezut prea devreme victorioși. A jucat foarte bine Antal, dar nu numai el, ci toată echipa. În vacarmul ăsta este un rezultat foarte bun. Îmi pare rău că am pierdut puncte pentru România, dar chiar am să merg să-i felicit pe băieți.

Turcii pot întreba de jucătorii noștri, să se uite pe foaie. Varela a fost imperial. Este prevăzut în contract că le voi dubla contractele dacă ajung în grupele Ligii Campionilor. Este important să se bucure și ei de acești bani dacă-i aduc. Ei aduc rezultatele, nu altcineva”, a declarat Adrian Porumboiu la Sport.ro

Publicat: 02 08. 2012, 00:12
Actualizat: 02 08. 2012, 00:13