Platini, pus la zid pentru favorizarea celor mici:** ‘Echipe ca Steaua n-au niciun ban, nu pot face față în Liga Campionilor’

Un jurnalist italian, Victor Hasbani, condamnă realegerea lui
Michel Platini în fruntea UEFA. Acesta susține într-un material
postat pe site-ul teladoiolamerica.net că francezul n-a adus nimic
important în fotbalul european, ba dimpotrivă. Ziaristul din
„Cizmă” este de părere că Platini s-a umilit atunci când a ales să
favorizeze țările cu fotbal slab, cum de exemplu este România. Mai
jos puteși citi câteva opinii ale jurnalistului:

„A schimbat Liga Campionilor
Platini a vrut să întindă o mână echipelor slabe, ușurând drumul
acestora în fazele preliminare. Dar a uitat că aceste echipe n-au
bani și nu au șanse reale să facă față la un asemenea nivel.

Jucătorii unor echipe precum Steaua București sau Steaua Roșie
Belgrad nu pot concurca nici măcar cu locuri cu locurile trei și
patru din Anglia și Spania. Deci, Platini, nu este o plăcere să
ajuți țările cu fotbal slab, ci este o umilință.”

Trebuie să menționăm însă aici că Steaua nu s-a bucurat prea
mult de „ajutorul” lui Platini. Fostul mare mijlocaș a preluat
șefia UEFA în vara anului 2006, an în care Steaua a mers în grupele
Ligii Campionilor, după vechiul sistem de calificare.

Printre altele, Victor Hasbani critică și decizia utilizării a
cinci arbitri într-o partidă, militând pentru introducerea
tehnologiei care să-l ajute pe arbitru. Nici fair-play-ul financiar
nu a fost trecut cu vederea. Cea mai controversată lege dată de
UEFA, prin care cluburile nu mai au voie să cheltuie mai mult decât
produc, este etichetată ca fiind un mare fals, deoarece există
extrem de multe metode prin care poate fi fentată.

De asemenea, președintele UEFA este acuzat că a favorizat
naționala Franței la Cupa Mondială din 1998, Platini fiind atunci
responsabil cu organizarea turneului.

Publicat: 24 03. 2011, 10:28
Actualizat: 24 03. 2011, 10:50