„Plângea în vestiar, a fost ORIBIL!” VIDEO | Van Gaal, dezvăluiri dureroase despre Shaw. Coșmarul acum începe: cât stă pe bară

Accidentare șocantă suferită de tânărul internațional englez Luke Shaw, în partida disputată de Manchester United în Olanda, cu PSV Eindhoven. Fundașul stânga în vârstă de 20 de ani a ieșit de pe teren cu piciorul rupt, după o intrare Hector Moreno pe care arbitrul partidei nu a sancționat-o nici cu fault.

După meciul pierdut în cele din urmă de United, scor 1-2, oficialii „diavolilor” a aununțat că Shaw a suferit o dublă fractură la piciorul drept și va suferi o operație în cursul zilei de miercuri.

Îl așteaptă 10 luni pe bară
Greul acum începe pentru fundașul stânga, care are în față aproape un an de pauză. În medie, timpul de refacere pentru o asemenea accidentare este de 10 luni, iar Shaw are astfel șanse extrem de mici să prindă turneul final al Euro 2016.

La conferința de presă de după meci, discurul lui Van Gaal a fost evident marcat de accidentarea gravă suferită de Shaw, olandezul oferind detalii care i-au mișcat pe toți cei prezenți în sală.

„Este groaznic. Băiatul a venit la 18 ani la Manchester, este foarte dificil pentru el. În al doilea sezon joacă fantastic și apoi se întâmplă așa ceva…

Când a fost dus la vestiare avea masca de oxigen pe față și plângea. Puteți și voi să vă dați seama de duritate intrării. Dacă spun că a fost penalty și eliminare, o să se creadă că nu știu să pierd. A fost o intrare foarte urâtă, cu două picioare”, a spus Van Gaal.

 

Publicat: 16 09. 2015, 10:16
Actualizat: 16 09. 2015, 10:17