Pedro Leon a marcat contra Milanului primul gol spaniol pentru Real în acest sezon!

Real Madrid nu a reușit aseară prima victorie pe San Siro,
scoțând doar o remiză in-extremis, în minutele de prelungiri, în
fața Milanului (2-2), după un meci pe care l-au controlat cu
autoritate.

Golul a însemnat însă pentru madrileni mai mult decât punctul care
i-a calificat în optimile de finală ale Ligii Campionilor. Reușita
rezervei Pedro Leon a fost prima a unui jucător spaniol în cupele
europene după 34 de goluri, dar și prima de la începutul acestui
sezon, în toate competițiile, lista marcatorilor fiind acaparată
până în prezent de Cristiano Ronaldo, Higuain, Di Maria, Ozil,
Carvalho și Benzema.

Tot aseară, Gonzalo Higuain a intrat în istorie înscriind golul cu
numărul 700 pentru Real Madrid în Cupa Campionilor+Liga
Campionilor, însă gruparea blanco nu a reușit să protejeze și
recordul golgeterului său all-time, Raul Gonzales (69 de goluri),
care a fost depășit de către italianul Filippo Inzaghi (37 de ani)
cu cele două puncte de aseară.

Publicat: 04 11. 2010, 08:59
Actualizat: 04 11. 2010, 09:00