„Nu mergem la Donețk să ne apărăm!** Trebuie să înscriem!”

Timișorenii privesc cu încredere spre "dubla" cu Șahtior din preliminariile Ligii Campionilor. Atacantul Gigel Bucur spune că bănățenii nu vor merge la Donețk cu gândul de a se apăra și speră ca el și colegii săi să-și surprindă adversarii.

"Fotbalul se joacă pe goluri și trebuie să marcăm ca să ne calificăm. Nu știu dacă ar fi bun un 0-0 la ei, trebuie să mergem să înscriem, să jucăm ofensiv pentru că ei cu siguranță că ne vor ataca și vor încerca să ne dea goluri.

Am intrat pe ultima sută de metri, mai sunt câteva zile și spăerăm ca la ora meciului să fim gata în proporție de 100%.

E un meci foarte important pentru noi, conducere, suporteri, toată lumea. Ne dorim să facem o surpriză și putem realiza acest lucru.

Suntem o echipă omogenă, jucăm de mult timp împreună, avem un antrenor nou și încercăm să ne acomodăm cât mai repede cu dânsul și cred că am reușit asta

Suntem convinși că ne va fi foarte greu, jucăm cu campioana Cupei UEFA, dar jucăm cu încredere și după 180 de minute sperăm să fim noi cei care mergem mai departe", a declarat Gigel Bucur.

Publicat: 24 07. 2009, 22:02
Actualizat: 24 07. 2009, 22:08