Nu-i „dracul” atât de negru!** CFR trebuie să profite de defensiva perisabilă a lui United

Pe „Old Trafford”, CFR‑ul e obligată să obțină mai mult decât reușește Galatasaray la Braga

După ce a marcat un gol în poarta „diavolilor” în Gruia, CFR‑ul trebuie să încerce și să spere la mai mult pe „Old Trafford”. Iar tentativa nu pare lipsită de sorți de izbândă. Manchester United nu mai poate pierde calificarea în optimile Ligii de pe primul loc din grupă, iar Sir Alex a anunțat deja că va folosi o echipă aproape identică cu cea trimisă pe noul „Ali Sami Yen” în urmă cu două săptămâni, când echipa din Anglia era deja calificată și a pierdut cu 1-0.
defensivă „subțire”

În plus, defensiva lui United e obișnuită să încaseze goluri. Miercurea trecută, victoria cu West Ham (1-0), din Premier League, a fost abia a treia partidă din acest sezon când apărarea lui Sir Alex nu a încasat gol. Iar cum din cea de miercuri vor lipsi, cel mai probabil, Evra sau Rio Ferdinand, șansele cresc. Revine probabil Vidic, dacă ar fi să ne luăm după declarațiile lui Ferguson de vineri, dar sârbul, lovit de accidentări în acest sezon, și nu numai, nu va fi la capacitatea maximă. Dacă atacanții CFR-ului ar putea avea șanse de izbândă în fața defensivei lui United, o altă poveste va fi în cazul lui Cadu&Co.

Oțelul, învinsă cu 2-0

Asta pentru că echipa lui Sir Alex încasează goluri, dar are o forță de revenire fantastică. Șase victorii a obținut United în acest sezon de Premier League, după ce a încasat primul gol, iar în total „diavolii” au revenit de opt ori. Printre ocazii și în Gruia, pe 2 octombrie, când CFR-ul a deschis scorul, dar a pierdut cu 2-1. În plus, pe „Old Trafford”, în celelalte două partide din grupele Ligii, United n-a impresionat, chiar dacă a reușit până la urmă două victorii. Cu Galata (1‑0), turcii au fost privați de un penalty, iar Braga a condus cu 2-0, dar s-a înclinat pe final cu 3-2. Un element important îl va juca însă mentalitatea. În sezonul trecut, tot în grupele Ligii, singura echipă care a fost învinsă pe Old Trafford de Manchester United s-a numit Oțelul Galați (2-0).


Vom folosi o echipă similară cu cea din meciul cu Galata. Ne-am calificat deja de pe primul loc și nu are niciun sens să folosim prima echipă
Sir Alex Ferguson, antrenor Manchester United

Echipa folosită de United în Turcia:
Lindegaard – Rafael, Jones, Carrick, Buttner – Anderson, Fletcher – Cleverley, Powell, Welbeck – Hernandez

7-7 a fost raportul șuturilor pe poartă în meciul tur, de la Cluj, între CFR și United, o partidă în care oaspeții au avut o posesie de 67%


Tom Cleverley (23 de ani)
Deși a început junioratul la Bradford, Cleverley a ajuns în curtea lui United de la 12 ani. E un mijlocaș central care a luat contact cu prima echipă a „diavolilor” în sezonul trecut și pe care multă lume îl vede un posibil înlocuitor al lui Scholes. A pătruns și în naționala Angliei, unde are deja șapte selecții.
• Meciuri/Goluri la Manchester United 26/2

Javier Hernandez (24 de ani)
„Chicarito” este primul jucător mexican din istoria lui Manchester United și un atacant care și-a demonstrat valoarea de nenumărate ori. Odată cu sosirea lui Van Persie, a devenit o „superrezervă”, un atacant care intră de pe bancă și rezolvă meciuri. Multe dintre revenirile lui United din acest sezon i se datorează.
• Meciuri/Goluri la Manchester United 98/41

Danny Welbeck (22 de ani)
Un alt atacant periculos care ar putea da bătăi de cap apărării lui CFR. Când situația o permite, adică atunci când Rooney și Van Persie sunt menajați, cum va fi și miercuri, Welbeck apare printre titularii lui United. Internațional englez din 2011, vârful este un alt produs al academiei lui United. Prin stilul de joc a fost asemănat cu Adebayor și Nwanko Kanu.
• Meciuri/Goluri la Manchester United 79/18

Publicat: 03 12. 2012, 10:12
Actualizat: 03 12. 2012, 10:13