„Nu avem ce pierde cu Lyon”

Mirel Rădoi nu își face iluzii înaintea partidei cu Lyon. Este încrezător, conștient că Steaua trebuie să joace la sacrificiu, dar rămâne cerebral, pentru că în opinia lui campioana Franței este cea mai puternică formație din grupă.

„Sperăm să reușim prima victorie dacă vrem să ne calificăm, altfel va fi greu. De fiecare dată când am evoluat cu ei, n-am câștigat. Sper să fi învățat din greșeli. Va fi o confruntre de totul sau nimic“, a declarat Rădoi la conferința de presă de ieri. Liderul roș-albaștrilor și spune că pentru a câștiga, steliștii nu trebuie să primească gol. „Nu am putut bate Otopeniul, de aceea nu știm dacă vom fi dinainte câștigători cu Lyon. Sperăm să nu mai ratăm. Am trecut cu brio peste Gilardino și Mutu, la fel vrem să trecem și peste cuplul Benzema și Juninho. Nu trebuie să marcheze, pentru că vom avea probleme“, avertizează căpitanul.

El vede campioana Franței chiar mai puternică decât naționala „cocoșului galic“: „Chiar dacă nu am fost la Constanța, cred că Olympique Lyon este mai tare ca selecționata Franței, și asta mă face să mă tem de adversarii noștri de mâine (n.r. – azi)“.

Când a venit vorba despre ultimele evenimente de la Steaua, de faptul că jucătorii se simt furați la bani, Mirel Rădoi a dat-o pe glume. Probabil că astfel vrea să facă uitat pe moment scandalul de la Steaua din ultima săptămână. Și la fel să facă și colegii săi, pentru că, în momentul de față, meciul cu Lyon e cel mai important.

Rădoi neagă discuția cu Mourinho

Rădoi a părut deranjat atunci când i s-au adresat întrebări care nu aveau legătură cu meciul și a dat numai răspunsuri ciudate. Așa a făcut și atunci când a fost întrebat despre discuția pe care a avut-o la Crowne Plaza cu antrenorul lui Inter Milano. „Cu Mourinho a fost o pură întâmplare, aveam un prieten cazat în acel hotel și ne-am întâlnit întâmplător. L-am salutat și am plecat mai departe“, a spus el.

ZAPATA VA FI URMARIT DE ATLETICO MADRID

Ioan Becali a dezvaluit ieri la Sport.ro ca la meciul de astazi cu Lyon, stelistii vor fi urmariți de niste impresari rusi, dar si de un trimis al lui Atletico Madrid. „Directorul ui Atletico îmi este prieten si va veni mâine (n.r. – astazi) la meci. Daca Zapata face o partida mare, am putea discuta despre un eventual transfer”, a marturisit fostul impresar, care a comentat și situația lui Radoi: „Mirel putea pleca acum trei ani pe 10 milioane de euro, dar nu l-am lasat eu pentru ca eram certat cu Gigi. Prețul lui variaza acum între 10 și 13 milioane de euro, el fiind cel mai scump jucator din Liga I.“

"Probleme în vestiarul Stelei? Da, s-a defectat aparatul de aer condiționat"
– Mirel Rădoi, căpitan Steaua


"Eu sper să fi învățat ceva din întâlnirile precedente. Sper să nu mai fie acea teamă ca în anii trecuți, pentru că nu avem ce pierde" – Mirel Rădoi, căpitan Steaua

Publicat: 21 10. 2008, 08:15
Actualizat: 21 10. 2008, 09:25