Mircea Lucescu, pus la zid:** „Ce mare antrenor este? S-a făcut de râs cu Barca! Altcineva avea rezultate mai bune”

Mircea Lucescu este criticat dur de Ioan Becali, unul dintre cei
mai mari „dușmani” ai antrenorului lui Șahtior Donețk. Fostul agent
FIFA spune că nu este impresionat de rezultatele „minerilor” în
Europa, date fiind investițiile masive în echipă. Mai mult, Giovani
laudă declarația lui Răzvan Raț din finalul meciului cu Barcelona,
care a spus că s-a săturat de afirmațiile lui Mircea Lucescu la
adresa sa.

„Rămânem unicat. Avem un selecționer care a băgat în
teren jucători fără echipă, care are un tată care pretinde să joace
semifinală de Liga Campionilor, dar își face jucătorii de râs în
fața a 3 milioane de români. Ce antrenor de talie de Lucescu? Rinat
Ahmetov a băgat jumătate de miliard de euro, alt antrenor ar fi
avut rezultate și mai mari cu asemenea investiții.

Șahtior a luat campionate și înaintea lui. Ahmetov dă 20 de
milioane de euro pe un jucător de 20 de ani. Urmează lucruri și mai
grele pe care le știe de Raț, dar din păcate jucătorii români n-au
coloană vertebrală. Raț nu e Mutu sau Chivu, să spună ce are pe
suflet. Să spună Lucescu cum i-a aruncat Ronaldo tricoul în față
când era la Inter sau Sergen, când era la Besiktas”, a
declarat Ioan Becali la gsptv

Publicat: 07 04. 2011, 21:35
Actualizat: 07 04. 2011, 21:38