Mircea Lucescu aruncă o parte din vină pe arbitraj după 0-5 cu Bayern Munchen: „Penalty-ul a schimbat totul. A fost acordat prea ușor!”. Cu ce l-au nemulțumit jucătorii lui Dinamo Kiev

February 18, 2021, Kyiv, Ukraine: KYIV, UKRAINE - FEBRUARY 18, 2021 - Head coach of FC Dynamo Kyiv Mircea Lucescu attends the post-match news conference after a 1-1 draw in the UEFA Europa League Round of 32 1st leg game against Club Brugge KV at the NSC Olimpiyskiy, Kyiv, capital of Ukraine. (Credit Image: © Hennadii Minchenko/Ukrinform via ZUMA Wire)
Vezi galeria foto - 4 poze

Dinamo Kiev a pierdut de o manieră categorică pe terenul lui Bayern Munchen la finalul unul meci dominat categoric de germani, cărora Mircea Lucescu le-a recunoscut superioritatea.

Cu toate acestea, antrenorul român este convins că gazdele ar fi avut o viață mult mai grea dacă nu porneau, practic, meciul de la 1-0, după ce au beneficiat de un penalty în minutul 12. Mircea Lucescu este de părere că arbitrul a indicat mult prea ușor punctul cu var și spune că acela a fost momentul decisiv al partidei.

Tehnicianul în vârstă de 76 de ani spune că elevii săi au fost luați tare, astfel că pe parcursul jocului nu au mai stat bine în dispozitiv, acesta fiind motivul diferenței mari de scor.

Mircea Lucescu, mulțumit de Dinamo Kiev în startul meciului cu Bayern Munchen

Antrenorul Mircea Lucescu s-a declarat mulțumit de felul în care s-a apărat Dinamo Kiev în primele minute al meciului cu Bayern Munchen, dar spune că totul s-a rupt după penalty-ul din minutul 12, din care germanii au deschis scorul. Tehnicianul l-a acuzat pe arbitru că a dictat prea ușor lovitura de la 11 metri și este convins că lucrurile ar fi arătat altfel dacă jocul ar fi fost lăsat să continue.

Până la primul gol ne-am apărat foarte bine, pe urmă penalty-ul a schimbat totul. Un penalty… A fost împins și din căzătură a atins mingea cu mâna. Prea ușor acordat”,a  declarat Mircea Lucescu în cadrul conferinței de presă de după meci.

Tehnicianul român spune că jucătorii săi au început să joace cu frică după ce au primit și al doilea gol, în minutul 27, apoi au început să lase spații din ce în ce mai mari în apărare, speculate de jucătorii lui Bayern Munchen. „Au început să le fie teamă după al doilea gol. În repriza a doua am încercat să ieșim, am avut trei-patru situații foarte bune de a marca, dar cu riscul spațiilor lăsate în spate, unde erau jucătorii rapizi ai lui Bayern. Golul marcat de Sane (n.r. golul de 4-0 din minutul 74)… Un astfel de gol nu poate să înscrie decât un jucător de un nivel tehnic foarte bun”, a declarat Mircea Lucescu.

În prima etapă a fazei grupelor Ligii Campionilor, Dinamo Kiev a remizat în compania lui Benfica Lisabona, 0-0.

Publicat: 30 09. 2021, 00:55
Actualizat: 30 09. 2021, 01:02