„Meciul cu Rangers, din Ghencea, se va juca cu casa închisă!”

Meme Stoica, managerul Unirii Urziceni, spune că victoria
surprinzătoare de la Glasgow, cu Rangers, va face ca fanii să vină
în număr mare la returul de pe Ghencea. Oficialul ialomițenilor
este convins că meciul se va juca cu tribunele pline.
„Obiectivul nostru în Ligă este locul trei, iar cu un egal
cu Rangers l-am avea asigurat. Ar fi o performanță uriașă pentru o
echipă ca Unirea. Până și un rezultat de egalitate cu Glasgow ar fi
o surpriză, chiar dacă i-am bătut. Știu foarte bine cum vor veni
cei de la Glasgow la București. Sunt convins că victoria de la
Glasgow va aduce și mai mulți suporteri la meciurile noastre. Sunt
sigur că meciul cu Glasgow din Ghencea se va juca cu casa
închisă”
, a spus Stoica la Sport.ro.

Referitor la meciul din Cupa României, contra echipei FC Brașov,
Meme spune că elevii lui Dan Petrescu îi vor acorda atenția
cuvenită, chiar dacă obiectivele principale ale echipei sunt legate
mai mult de Ligă și Liga I. „Sunt foarte puține meciuri
până în finală. Doar că noi suntem agrenați în mai multe
competiții. Bine, o să dăm importanță meciului cu Brașov, la fel
cum dăm fiecărui meci de campionat”
, a mai spus managerul
Unirii.

Publicat: 26 10. 2009, 19:49
Actualizat: 26 10. 2009, 20:06