Lucescu după victoria cu Real Sociedad: „Am câștigat datorită experienței noastre în Liga Campionilor”

Tehnicianul Mircea Lucescu a declarat, marți, că victoria echipei sale, Șahtior Donețk, în meciul cu Real Sociedad, scor 2-0, în Grupa A a Ligii Campionilor, s-a datorat experienței superioare pe care o are formația ucraineană în principala competiție europeană.

„Victoria a fost importantă deoarece nu cunoașteam nivelul la care suntem. De aceea, în prima repriză am încercat să ținem ritmul meciului sub control și astfel nu am fost foarte ofensivi. Am venit aici după trei rezultate negative, ceea ce ne-a făcut să fim mai precauți. La pauză, le-am spus jucătorilor că putem câștiga, iar în repriza a doua am devenit mai activi. Scorul putea fi chiar mai mare. Vreau să subliniez disciplina tactică de care a dat dovadă echipa noastră, care nu le-a oferit gazdelor posibilitatea de a crea pericol. În repriza a doua, tehnica jucătorilor noștri și-a spus cuvântul. Cred că am câștigat astăzi mai ales datorită experienței noastre în Liga Campionilor. Din ultimele șapte partide de debut în Liga Campionilor am câștigat șase. Este un start bun în această grupă. Cred că jucătorilor de la Real Sociedad le-a fost un pic teamă de noi. Nu ne-au pus sub o presiune constantă, astfel că am putut să transmite balonul din apărare în atac„, a declarat Lucescu, potrivit site-ului oficial al clubului din Donețk.

Formația ucraineană Șahtior Donețk a învins, marți, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa spaniolă Real Sociedad, într-un meci contând pentru prima etapă a Grupei A a Ligii Campionilor. Golurile au fost marcate de Alex Teixeira, în minutele 65 și 87.

În celălalt meci al grupei, Manchester United (Anglia) a trecut de Bayer Leverkusen (Germania), scor 4-2.

Mediafax

Publicat: 18 09. 2013, 12:35
Actualizat: 18 09. 2013, 12:36