Liderul Bundesligii, fără gol primit de 9 meciuri!** Bayern – City este duelul cel mai așteptat al săptămânii! ‘Vom ataca’

Marți debutează a doua săptămână a grupelor Ligii Campionilor, iar partida dintre Bayern și Manchester City ține capul de afiș al acestei faze.

Gazdele ocupă primul loc în Budesliga, forma sportivă din ultima vreme fiind cu adevărat impresionantă: 9 victorii consecutive, fără gol primit, golaveraj 26-0.

De cealaltă parte, englezii au pierdut un singur meci în acest debut de sezon, Supercupa Angliei, contra rivalilor de la United. Clubul la care este legitimat Costel Pantilimon ocupă poziția secundă în Premier League, la egalitate cu „diavolii” lui Sir Alex Ferguson.

Printre oamenii de la care se așteaptă să împingă pe City către un rezultat mare în Germania se numără și David Silva, spaniolul fiind unul dintre cei mai în formă jucători ai lui Mancini.

„Vom ataca ca și cum am juca pe teren propriu. Nu trebuie să ne schimbăm stilul, chit că jucăm în deplasare. Suntem uniți și avem încredere în noi și în ceea ce putem realiza. Cu Napoli a fost greu, au jucat foarte bine împotriva noastră. Cu Bayern vom încerca însă aceeași strategie, să avem posesia balonului, să ne păstrăm stilul de joc pe toată durata partidei și să ne întoarcem cu un rezultat favorabil”
, a declarat mijlocașul lui Manchester City, David Silva.

27 de milioane de euro au plătit englezii celor de la Valencia pentru David Silva

Publicat: 26 09. 2011, 18:34
Actualizat: 26 09. 2011, 18:41