Legia riscă să aibă terenul suspendat, dar va scăpa, probabil, doar cu amendă

Steaua ar putea fi beneficiara unui atu neașteptat în confruntarea de la Varșovia, după ce FARE s-a adresat UEFA în cazul grupărilor Piast Gliwice, Slash Wroclaw și Legia Varșovia. Fanii acestora sunt acuzați de comportament rasist la partidele din preliminariile cupelor europene din acest sezon și de afișarea mai multor bannere cu caracter politic și religios, anunță presa poloneză.

Astfel, există posibilitatea – chiar dacă cel mai probabil Legia va scăpa doar cu o amendă, în măsura în care forul continental va avea timp să judece acest caz până la returul dublei cu Steaua – ca adversara campioanei României să aibă terenul suspendat. UEFA nu tolerează astfel de abateri, iar Legia nu este la prima abatere de acest gen, astfel că, pe „hârtie”, există premisele unei suspendări. Totuși, judecând după faptul că abaterile fanilor lui Piast Gliwice au fost mult mai grave (aceștia au imitat zgomotul produs de maimuțe de fiecare dată când congolezul Ulrich Kapolongo (Qarabag FK) a atins mingea în partida din prelimiinariile Europa League), există șansele ca UEFA să arate clemență în cazul Legiei și a lui Slash Wroclaw, urmând a fi aspră doar în cazul clubului din Gliwice.

Galeria Legiei e cunoscută pentru actele de huliganism

Fanii Legiei Varșovia și-au creat în toată Europa o adevărată „reputație”, care a atras și suspendări pentru clubul favorit. Unul dintre ultimele gesturi reprobabile comise de suporterii grupării poloneze este bannerul scris în caractere arăbești cu inscripția „Jihad” afișat la meciul cu Hapoel Tel Aviv din urmă cu două sezoane, din grupele Europa League.

Suporterii Legiei sunt cunoscuți pentru manifestările antisemite și ultranaționaliste, la care nu au renunțat nici pe durata Europeanului din 2012, când s-au războit pe străzi cu suporterii ruși. De asemenea, galeria leșilor a avut probleme cu forțele de ordine și în timpul deplasării din 2011, de la București (au jucat contra Rapidului), când 10 suporteri au fost reținuți.

Publicat: 13 08. 2013, 20:24
Actualizat: 13 08. 2013, 20:32